Război și trădare: Cum a apărut Transnistria și cum poate fi reintegrată

În cadrul unui documentar realizat în colaborare cu istoricul Ștefan Bejan, Nicolae Chicu explică că, pe data de 12 octombrie 1924, autoritățile sovietice au înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, iar decizia era motivată prin faptul că aceasta reprezintă voința fermă, exprimată a muncitorilor și țăranilor din Moldova Sovietică. Atunci se mai menționa că există un popor moldovenesc pe ambele maluri ale Nistrului, iar cei mai mulți dintre moldoveni sunt „aruncați cu forța sub puterea burgheziei române”, care a „cotropit Basarabia”, promițând că acest teritoriu va fi eliberat și integrat în noul stat moldovenesc, de peste Nistru, transmite Știri.md.

„Noua republică avea o formă triangulară, se întindea în lungul Nistrului de la sud de Soroca până spre Liman. În interiorul Ucrainei se învecina la nord cu Ocrugul (județ) Tulcinsc, iar la est - cu Ocrugul Pervomaisc și Odesa. Republica era constituită din 11 raioane, printre care Camenca, Balta, Râbnița, Dubăsari, Tiraspol, Grigoriopol sau Slobozia, cu o suprafață totală de 8.434 de km2. Capitala a fost inițial stabilită la Balta, iar din 1929 - la Tiraspol. RASSM era un stat artificial, unde moldovenii, pentru care cică s-a creat republica, erau o minoritate. Din cei 570.000 de locuitori, moldovenii erau doar 32%, ucrainenii - 45% și rușii - 8,5%. Până în 1924, în stânga Nistrului nu a existat nicio formă de organizare statală de sine stătătoare, mai cu seamă un stat moldovenesc. Nici măcar în perioada de dominație rusească, 1792-1917, teritoriul dintre Prut și Nistru nu a constituit niciodată un teritoriu separat și nu a avut vreodată o populație majoritară atribuită unei etnii. Zona era un amestec de popoare puternic crucificate, sărace și analfabete, de la periferia Marelui Imperiu Rus. De ce atunci sovieticii au decis să creeze acolo un stat moldovenesc? Ei bine, în primii ani de după Unirea de la 1918, sovieticii au încercat să obțină Basarabia pe cale diplomatică. România a refuzat categoric pretențiile sovieticilor asupra Basarabiei, iar cu o lună înainte de a crea RASSM, sovieticii au organizat revolte în sudul Basarabiei, la Tatar Bunar și Nicolaevca. Dar intervenția organelor de forță românești a făcut ca planurile sovieticilor să eșueze lamentabil”, explică Chicu.

Jurnalistul menționează că, după acel eșec, bolșevicii ruși și-au dat seama că trebuie să recurgă la alte mijloace, iar înființarea unei republici în coasta României părea soluția cea mai bună. Totuși, ideea nu era una nouă pentru că, după același principiu, sovieticii au creat o Republică Belarusă în „coasta Poloniei” și Republica Karelia în „coasta Finlandei”.

„Încă de la început, RASSM a devenit laboratorul unde au fost experimentate tezele bolșevice ce aveau drept scop deznaționalizarea românilor prin implementarea tezei moldovenismului, ștergerea memoriei românești și inventarea unei noi limbi și a unui nou popor moldovenesc, diferit de românii din dreapta Prutului. Imediat după crearea RASSM, pe umerii așa-zisei elite locale a fost pusă sarcina de a crea o limbă moldovenească literară, distinctă de cea românească. Dar cum se face asta? Limba română vorbită de către moldoveni se diferenția puțin de limba vorbită în Muntenia și Ardeal, dar diferențele erau atât de mici încât să o numești o altă limbă era o adevărată prostie. De asemenea, până în 1924, chiar dacă limba vorbită în Basarabia mai era numită moldovenească, toată lumea avea în vedere, de fapt, limba română”, spune Nicolae Chicu.

Totuși, chiar și istoricii ruși au menționat deseori că nu există o „limbă moldovenească”, ci limba română. Un exemplu este istoricul rus Skalkovski, care spunea în 1846 că locuitorii Basarabiei sunt în esență români, adică amestec de slavi și romani, și cu toții sunt fiii bisericii ortodoxe.

Și biologul rus Leonid Berg scria în 1918 că moldovenii sunt români, care locuiesc în Moldova și Basarabia, dar și în guvernele Podolsk și Herson. Singuri ei se numesc moldoveni, dar se deosebesc de românii din Valahia prin mici diferențe de vorbire.

„Pentru a-și îndeplini sarcina cât mai bine, în 1926, un grup de intelectuali, în frunte cu Leonid Madan, a organizat veritabile campanii în satele românești din RASSM și Ucraina, cu scopul de a culege cuvinte specifice graiului moldovenesc. Așadar, lingviștii sovietice au îmbogățit fondul lexical al așa-numitei limbi moldovenești, cu arhaisme și traduceri din rusă. Iată câteva mostre de astfel de cuvinte: dicționar - cuvânt elnic; ghilimele - lăbiuțî; oxigen - aeronescător; barometru - aeromasurător; aeroplan - sângurzburător, sufragerie - mâncătorie și altele. Cu astfel de caraghioslâcuri a fost editat un dicționar, adică cuvânt etnic, moldo-rus. Unii pretinși intelectuali locali, în căutarea unor argumente științifice că moldovenii și românii sunt diferiți, au propus să fie cercetați biologic și antropologic 20 de moldoveni și 20 de români pur sânge. Ei doreau astfel să demonstreze că moldovenii sunt diferiți de români și superiori din punct de vedere genetic, datorită faptului că s-au alimentat cu marea cultură slavă. Dar situația era atât de caraghioasă încât chiar și unii dintre moldovenii bolșevizați au sesizat că limba moldovenească este strict bazată pe criterii politice, neavând niciun argument științific”, explică Chicu.

Jurnalistul mai explică că Ion Dic-Dicescu, un comunist fugit din România și unul dintre părinții fondatori ai RASSM, scria în 1925: „Noi am constatat că limba moldovenească este totodată și limba română, iar limba română este și limba moldovenească, prelucrată științific. Limba română este limba scriitorilor moldoveni. Noi trebuie să utilizăm acest tezaur, deoarece suntem moștenitorii lui. Noi nu avem nici timp și nici forță pentru a crea o nouă limbă și literatură. Noi trebuie să ne însușim cultura românească și să o sovietizăm, să îi insuflăm spirit comunist, sovietic și revoluționar”.

Argumentele lui Dic-Dicescu, dar și ale altor lingviști locali au fost decisive. În februarie 1932, sovieticii decid ca RASSM să treacă la alfabetul latin, iar în felul ăsta se putea exporta comunismul mai ușor peste Nistru și influența procesele politice din România, din care făcea parte și Basarabia. Totuși, ideea este abandonată după șase ani, iar în 1938 s-a trecut din nou la grafia chirilică. Argumentul era că, din cauza folosirii alfabetului latin, limba moldovenească a fost românizată. Toți cei care au optat pentru trecere la alfabetul latin ajung dușmani ai poporului și declarați indezirabili. De exemplu, Leonid Madan a fost arestat în octombrie 1938 de către autoritățile sovietice, fiind acuzat de activități contrarevoluționare și ulterior împușcat.

Ulterior, în vara lui 1940, România este deposedată de o treime din teritoriul său. Primul din teritoriile pe care România este obligată să le cedeze este Basarabia. Imediat, în august 1940, autoritățile sovietice decid crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești ca parte a URSS. Noua Republică avea 33.000 de km2, dintre care 28.000 km din teritoriul Basarabiei și peste 4.000 de km2 din RASSM. Doar cinci din cele 13 raioane ale RASSM au fost incluse în noua Moldovă Sovietică, restul aflându-se în componența Ucrainei Sovietice.

„Tot în componența Ucrainei Sovietice au fost incluse și sudul Basarabiei, Bugeacul și cea mai mare parte a județului Hotin din nordul Basarabiei. Pe data de 22 iunie 1941, România alături de Germania nazistă atacă Uniunea Sovietică, iar în doar două luni Basarabia a fost eliberată de armata română. Mareșalul Antonescu acceptă propunerea lui Hitler și armata română trece Nistrul. În conformitate cu Convenția de la Tighina, România a preluat teritoriul dintre Nistru și Bug, pe care l-a administrat sub numele de Transnistria.

În acel an a fost prima dată când este folosită denumirea de Transnistria, adică teritoriul de după Nistru. Trei ani s-a aflat Transnistria sub administrație românească, iar în vara lui 1944 trupele sovietice ajung pe Prut. În acest context sunt refăcute realitățile politico-administrative de la 1940. De atunci până la destrămarea URSS, Basarabia este supusă procesului de sovietizare absolută, care a adus cu sine foamete, deportări, tortură și deznaționalizare.

Chiar dacă cele două maluri ale Nistrului erau destul de diferite etnic și mental, aproape cinci decenii au coabitat pașnic pentru că imediat după 1944 a avut loc un intens proces de transnistrizare a Basarabiei, adică implementarea tuturor tezelor bolșevice experimentate de sovietici pe malul din stânga Nistrului în perioada interbelică. Atâta timp cât ordinile se dădeau de la Moscova, iar Basarabia a fost inundată cu cadre de partid bolșovizate, puterea de la Chișinău, care nu era a Chișinăului, nu s-a împotrivit transnistrizării agresive a Basarabiei”, subliniază Nicolae Chicu.

Acesta menționează faptul că nimeni nu a avut nicio pretenție, nici măcar față de faptul că, în timpul perioadei sovietice, investițiile industriale majore au avut loc pe teritoriul Transnistriei, iar teritoriul Basarabiei a fost mai degrabă o regiune agricolă. Spre exemplu, singura termocentrală din Moldova sovietică a fost construită pe malul stâng al Nistrului, ceea ce face vulnerabil malul drept până în prezent.

„De fapt, toate astea au fost făcute cu cap, strategic, pentru orice eventualitate. Odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, așa-zis, a prieteniei dintre popoare s-a cam terminat, s-a rupt lanțul de iubire și a început a rugini, iar revoltele anticomuniste au izbucnit în toată Europa. În Uniunea Sovietică sunt lansate mișcări de renaștere națională, iar republicile unionale se rup una câte una din bolnavul trup sovietic. R. Moldova nu a rămas în urma acestor procese. La Chișinău este creat Frontul Popular, care organizează mitinguri cu sute de mii de oameni, moldovenii cer alfabet latin, limba română, independență și chiar unirea cu România. Nu toată lumea era însă încântată de cum decurgeau lucrurile la Chișinău. Minoritățile naționale au fost cele mai nemulțumite de noile schimbări, pentru că peste noapte o altă limbă decât rusa devine oficială și astfel riscau să își piardă privilegiile dobândite în timpul administrației sovietice. Cum minoritățile naționale erau concentrate în mare parte în regiunile de sud și de est ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, anume aici rezistența a fost mai mare. Încurajați de la Moscova, pe data de 19 august 1990 la Comrat este proclamată Republica Găgăuză. Exemplul elitelor de la Comrat este repetat imediat și la Tiraspol, unde la 2 septembrie este proclamată Republica Moldovenească Nistreană”, explică Chicu.

Astfel, autoritățile de la Chișinău condamnă separatismul celor două regiuni și chiar îi arestează pe liderii de la Comrat și Tiraspol. Urmează doi ani de confruntări și provocări. Milițiile separatiste intimidează funcționarii moldoveni și ulterior are loc înlăturarea autorităților constituționale moldovenești. Confruntările escaladează și în martie 1992, când bomba cu ceas pe nume Transnistria amplasată acolo încă în 1924 a bubuit. Începe un adevărat război, iar cele aproape cinci luni de război au curmat viața a peste 1.000 de oameni și au dus la o ruptură decisivă între cele două maluri ale Nistrului. Proaspăt creată, Armata Națională a Republicii Moldova probabil ar fi reușit să restabilească autoritatea constituțională a Chișinăului dacă în război nu ar fi intervenit Armata 14-a a Rusiei. Circa 1.500 de soldați și ofițeri ruși se mai află și astăzi în Transnistria în calitate de trupe de menținere a păcii. Intervenția Rusiei în războiul de la Nistru a oprit conflictul, dar nu l-a rezolvat. Rana rămâne deschisă deja de trei decenii, iar împăcarea totală încă se lasă așteptată. Conflictul este înghețat, iar împăcare reală fără reintegrarea regiunii din stânga Nistrului în componența R. Moldova este imposibilă. Am fost foarte aproape de o așa-zisă reintegrare în 2003, când Vladimir Voronin a refuzat în ultimul moment să semneze Memorandumul Kozak, care ar fi rezolvat conflictul în avantajul Rusiei și autorităților separatiste. În acest conflict, Transnistria avea încă un aliat important - Ucraina. În 1992, autoritățile ucrainene au permis armatei rusești să ajungă în Transnistria, iar ulterior orice încercare a Chișinăului de a pune presiuni economice pe regiune se loveau de lipsa de cooperare a Guvernului ucrainean.

„Autoritățile ucrainene au susținut contrabanda din regiunea transnistreană și au oferit un coridor verde pentru exporturile spre Rusia. De ce? Pentru că la Kiev hățurile au fost trase tot de Moscova, dar lucrurile s-au schimbat simțitor după 2014 și radical după 24 februarie 2022. După Maidanul de la Kiev, Ucraina s-a trezit cu propriile regiuni separatiste susținute de Rusia. Schimbarea vectorului politicii externe a Ucrainei a schimbat total datele problemei. Ucraina a închis ermetic frontiera cu regiunea transnistreană, iar aceasta a ajuns dependentă aproape în totalitate de Chișinău. Gazul rusesc este principala sursă care menține în viață regiunea transnistreană pentru că gazul gratuit este folosit la producția de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan, energie vândută mai apoi pe malul drept al Nistrului. Tot gazul rusesc permite uzinelor din Transnistria să producă marfă la prețuri foarte mici, care este vândută pe piața UE.

Banii obținuți din vânzarea curentului electric, dar și exporturile în UE sunt cele mai importante resurse de finanțare a bugetului regiunii din stânga Nistrului. Gazul gratuit ajunge în Transnistria prin Ucraina, însă autoritățile de la Kiev a anunțat că nu va mai permite tranzitul gazului spre Transnistria de la 1 ianuarie 2025, ceea ce complică foarte mult soarta regiunii. Fără gaz rusesc și cu o eventuală blocadă economică a Chișinăului, regiunea pur și simplu ar falimenta. La Chișinău însă se optează pe politica pașilor mici, adică o integrare treptată a regiunii pe cale pașnică. Altfel nici nu poate fi pusă problema. Pericol militar, șantaj, presiune, toate astea sunt sinonime cu Moscova, nu cu Chișinăul. Kremlinul așadar are nevoie în continuare de Transnistria pentru a influența procesele politice de la Chișinău și Kiev”, mai spune jurnalistul.

Potrivit lui, regiunea este folosită ca șantaj permanent împotriva R. Moldova. Transnistria plus Găgăuzia reprezintă două pietre legate de picioarele Moldovei, prin intermediul cărora Rusia vrea să ne țină pe loc, în bine cunoscuta zonă gri. Cert este că invazia lui Putin în Ucraina a deschis noi perspective de rezolvare a conflictului transnistrian. Negocierile de la sfârșitul războiului din Ucraina vor include cu siguranță și regiunea transnistriană, pe care Consiliul Europei a declarat-o ca regiune ocupată.

„În același timp, integrarea europeană a R. Moldova nu mai este condiționată de rezolvarea acestui diferent. Malul stâng ar putea ulterior să se alăture malului drept în Uniunea Europeană, mai ales că vor vedea și schimbările radicale de peste Nistru. Problema este însă mult mai complexă, iar diferențele de mentalitate dintre cele două maluri reprezintă totuși o problemă pe termen lung. R. Moldova s-ar putea trezi cu vreo 200.000 de votanți proruși, care ar periclita serios parcursul european al R. Moldova și așa destul de fragil, sau poate totuși realitatea și perspectivele economice ar putea să le schimbe gândirea. Cert este că astăzi cinovnicii de la Tiraspol încă bagă oamenii de acolo în sperieți cu balaurul numit Chișinău și prietenii lui din Occidentul colectiv. Mulți dintre oamenii de acolo nici nu știu că, datorită Occidentului și Chișinăului, ei astăzi au ce pune pe masă. În prezent, peste 70% din exporturile Transnistriei ajung în Uniunea Europeană”, a conchis Chicu.