Radu Marian: UE îi sprijină pe tinerii antreprenori din R. Moldova
„Succesul R. Moldova depinde în mare măsură de antreprenorii moldoveni.” Declarația aparține deputatului PAS, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Radu Marian.
![Radu Marian: UE îi sprijină pe tinerii antreprenori din R. Moldova](https://i.simpalsmedia.com/point.md/news/809x456/40418c2bbf05c35988d41849870cb589.jpg)
În cadrul ceremoniei de lansare a Programului „Erasmus” pentru tinerii antreprenori din Moldova, Marian a spus că pentru a-ţi deschide o afacere în Moldova ai nevoie de mult curaj, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.
„Acesta este avantajul unei economii libere, al unei pieţe unice - nu trebuie să începeţi de la zero, puteţi dobândi experienţa UE şi o puteţi implementa aici. Cred că şi antreprenorii europeni pot învăţa ceva de la noi, de exemplu, cum să sprijinim afacerile în vremuri dificile pe fundalul războiului din Ucraina. Drumul nostru către UE, către o economie dezvoltată. Am văzut cum au avansat alte ţări candidate, cât de departe au ajuns. De exemplu, în România, în perioada de la statutul de candidat până la calitatea de membru, veniturile populaţiei au crescut de aproape patru ori. Şi noi dorim să obţinem rezultate similare”, a subliniat Marian.