main logo
1939

La Căpriana a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri voluntar

Astăzi, 28 august în localitatea Căpriana, raionul Strășeni a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri voluntari.

La Căpriana a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri

Stația a fost deschisă de autoritățile publice locale cu susținerea și implicarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, transmite Știri.md.

La ceremonia oficială de inaugurare a participat ministrul afacerilor interne, domnul Adrian Efros, șeful IGSU colonel Oprea Alexandru, primarul localității Căpriana, domnul Ion Scutaru, dar și reprezentanții comunității. Oficialii au menționat importanța inaugurării postului ce va asigura forța primară pentru intervenții la incendii și situații excepționale, până la venirea echipelor specializate. 

Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros a felicitat localnicii și instituțiile implicate în construcția postului și a menționat că Ministerul Afacerilor Interne și în viitor va susține dezvoltarea voluntariatului în rândul pompierilor.

Șeful Inspectoratului, Oprea Alexandru a urat succes efectivului care va activa în cadrul postului, pentru siguranța cetățenilor, dar și a subliniat că IGSU va oferi tot suportul necesar salvatorilor și pompierilor voluntari în realizarea misiunilor. 

Postul voluntar de salvatori și pompieri din Căpriana va oferi siguranță pentru 2640 locuitori ai satului, iar timpul de răspuns se va micșora considerabil și va constitui până la 5 min în zona de intervenție. În cadrul stației vor activa 9 pompieri și salvatori voluntari,  care recent au fost instruiți la cursul de formare inițială a pompierilor voluntari, organizat de IGSU și Solidarity Fund PL în Moldova în cadrul proiectului pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”.

Pe parcursul activității și funcționării postului, specialiștii IGSU vor acorda și pe viitor asistența metodică și practică pompierilor noi, pentru ca aceștia să poată interveni la cel mai înalt nivel. 

Construcția postului a fost posibilă datorită contribuției autorităților publice locale în valoare de 300 mii lei.

Postul Căpriana este al 67-lea post teritorial de salvatori și pompieri operațional și al 20-lea post pe bază de voluntari, deschis în Republica Moldova cu implicarea administrației publice locale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării