main logo
647

R. Moldova încheie sesiunea de screening bilateral pe Clusterul 3: Ce urmează

Luna aceasta la Bruxelles au fost încheiate discuțiile privind Capitolul 20 – Politica industrială și antreprenorială, parte a clusterului III din „Competitivitate și creștere inclusivă”. Acest capitol, deși mai modest din punct de vedere legislativ, are o importanță strategică pentru dezvoltarea unui mediu antreprenorial inovativ și competitiv în Republica Moldova, a subliniat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.

R. Moldova încheie sesiunea de screening pe Clusterul 3: Ce urmeazăFoto: moldova1.md

Printre prevederi se numără reglementările europene cu privire la materialele critice relevante pentru tranziția verde și digitală, un domeniu prioritar și pentru țara noastră, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Încercăm, prin această aliniere la acquis-ul comunitar, să susținem întreprinderile și mediul de afaceri, astfel încât acestea să devină mai competitive pe piața internă a Uniunii Europene. Este un capitol foarte vast, care cuprinde atât politica în domeniul spațiului, cât și cel al construcțiilor. 

Pentru noi, ca țară, este desigur mai relevant domeniul construcțiilor decât cercetările spațiale, însă, în același timp, este important să ne definim prioritățile naționale, dacă ne interesează explorarea spațiului sau nu, și să comunicăm aceste priorități statelor membre. În funcție de aceste priorități, vom decide la ce regulamente ne vom alinia, care sunt mai puțin relevante și care sunt obligatorii pentru țara noastră”, a declarat Cristina Gherasimov.

În etapa următoare, Comisia Europeană va elabora raportul de screening pentru acest cluster, analizând în ce măsură legislația moldovenească este aliniată cu normele europene, a mai spus Cristina Gherasimov. Acest raport va trasa totodată o foaie de parcurs pentru continuarea negocierilor. După prezentarea raportului în Consiliul Uniunii Europene și obținerea acordului unanim al statelor membre, Republica Moldova va putea deschide oficial negocierile pentru acest grup de capitole.

Clusterul 3 „Competitivitate și creștere inclusivă” reunește opt capitole pentru apropierea Republicii Moldova de modelul economic european. Acestea vizează dezvoltarea unei economii de piață funcționale, susținerea sectorului privat, stimularea inovării și asigurarea unei creșteri economice echitabile. 

Printre temele abordate se numără politica industrială și antreprenorială, impozitarea, politica socială, ocuparea forței de muncă, statistica, educația, cercetarea, dreptul proprietății intelectuale și politica economică și monetară.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării