R. Moldova deschide negocierile tehnice cu UE pe ultimele trei capitole de aderare
Negocierile tehnice privind ultimele trei grupuri de capitole din procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar urma să fie lansate marți, 17 martie, la Bruxelles. Anunțul a fost făcut de Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice al președintei Maia Sandu.
Foto: moldova1.mdPotrivit fostului ministru de Externe, deschiderea negocierilor pe aceste capitole reprezintă un pas important în parcursul european al țării, însă nu unul decisiv. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Nicu Popescu a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este unul complex, care presupune numeroase reforme și măsuri legislative în toate domeniile. În acest context, fiecare etapă a negocierilor trebuie evaluată echilibrat, fără exagerări sau interpretări triumfaliste.
Potrivit autorităților de la Chișinău, deschiderea negocierilor tehnice pentru ultimele clustere ar urma să fie anunțată oficial pe 17 martie de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, împreună cu comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.
După această etapă, Comisia Europeană va începe monitorizarea detaliată a progreselor înregistrate de Republica Moldova pentru fiecare capitol de negociere.
În ultimul an, autoritățile de la Chișinău au raportat progrese în pregătirea capitolelor de aderare. În concluziile publicate de Consiliul Uniunii Europene după reuniunea Consiliului Afaceri Generale din 16 decembrie 2025, s-a menționat că toate cele șase clustere de negocieri sunt pregătite pentru a fi deschise oficial cu Republica Moldova.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie 2022. În iunie același an a obținut statutul de țară candidată, iar în decembrie 2023 liderii europeni au decis deschiderea negocierilor de aderare. Negocierile propriu-zise au fost lansate oficial în iunie 2024, fiind urmate de procesul de screening bilateral și de deschiderea, la sfârșitul anului 2025, a primelor clustere de negocieri.
Procesul de aderare presupune alinierea legislației naționale la 35 de capitole de negociere, grupate în șase clustere tematice care acoperă domenii precum economia, justiția, mediul sau funcționarea instituțiilor statului.