point Logo
main logo
main logo
404

PSRM propune facilități pentru moldovenii care revin din străinătate

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc peste hotare și decid să revină în țară ar putea beneficia de mai multe facilități administrative și fiscale, potrivit unui pachet de inițiative legislative prezentat de deputații Partidului Socialiștilor (PSRM). Proiectele, reunite sub denumirea „Moldovenii revin acasă”, au fost anunțate pe 27 mai.

PSRM propune facilități pentru moldovenii care revin din străinătateFoto: moldova1.md

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a declarat, într-o conferință de presă, că inițiativele urmăresc să sprijine concret cetățenii din diaspora care doresc să revină și să investească în Republica Moldova, prin simplificarea procedurilor și reducerea barierelor birocratice, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Una dintre propuneri prevede eliminarea unor proceduri privind depunerea în bănci a banilor transferați din străinătate. Potrivit proiectului, sumele de până la 2,5 milioane de lei ar putea fi depuse fără obligația prezentării documentelor privind proveniența banilor.

Socialiștii propun și extinderea programului „Prima Casă Plus” pentru cetățenii din diasporă, astfel încât aceștia să poată beneficia de sprijinul statului pentru procurarea unei locuințe după revenirea în țară.

O altă inițiativă vizează facilitarea achiziționării primului automobil în Republica Moldova, fără verificări suplimentare legate de proveniența mijloacelor financiare.

Pachetul legislativ include și măsuri pentru copiii familiilor revenite din diasporă. Potrivit autorilor, Ministerul Educației și Cercetării ar urma să preia responsabilitatea privind integrarea acestora în sistemul de învățământ, inclusiv la nivel școlar, gimnazial și liceal.

De asemenea, socialiștii propun acordarea unui sprijin financiar de până la 3.000 de euro pentru repatrierea cetățenilor moldoveni decedați peste hotare.

Fracțiunea parlamentară a PSRM are 17 deputați în Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce majoritatea parlamentară este deținută de Partidul Acțiune și Solidaritate, care are 55 de mandate.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici