point Logo
main logo
main logo
1251

PSRM nu va susține instituirea stării de urgență în sistemul energetic. Motivul

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că nu va susține instituirea stării de urgență în sistemul energetic.

PSRM nu va susține instituirea stării de urgență în sistemul energetic. MotivulImagine simbol

„Pe parcursul ultimelor luni am cerut în repetate rânduri ca reprezentanții responsabili ai Guvernului să vină în Parlament și să prezinte un raport privind situația din sectorul energetic. Însă, toate solicitările noastre au fost respinse. De asemenea, am declarat constant necesitatea revenirii la achizițiile de energie electrică de la Cuciurgan. Guvernul a ignorat și această propunere. Astăzi, însă, autoritățile solicită instituirea stării de urgență. Nu putem susține acest lucru”, a declarat Dodon într-un video publicat pe rețelele sociale, transmite Știri.md. 

Liderul PSRM a mai subliniat că anterior, guvernele conduse de Natalia Gavrilița și Dorin Recean au instituit deja regimul de stare de urgență, perioadă în care au fost admise abuzuri grave: „Au fost delapidate zeci de miliarde de lei, iar achizițiile de gaze și energie electrică s-au realizat netransparent, la prețuri majorate sau chiar în condiții secrete. Iar acum Guvernul solicită din nou extinderea atribuțiilor sale. Dacă doriți cu adevărat să depășiți criza, reveniți la soluții raționale, inclusiv la achizițiile de energie electrică de la Cuciurgan. În loc de aceasta, voi refuzați dialogul și încercați să obțineți atribuții suplimentare, care pot fi utilizate nu în interesul cetățenilor”, a precizat Igor Dodon.

Știri.md amintește că Parlamentul s-a convocat astăzi într-o ședința extraordinară, unde prim-ministrul Alexandru Munteanu împreună cu miniștrii direct implicați în gestionarea situației prezentă măsurile necesare pentru instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.

 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici