Protest: Lista microbuzelor de linie care nu vor circula pe 23 februarie
După ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că organizează un protest, mai multe companii de transport privat s-au alăturat.
Astfel, marți, 23 februarie, zeci de rute municipale din Chișinău nu vor activa, transmite Știri.md.
"Noi dorim să îndeplinim cerințele hotărârii N 45 CNESP din 14.02.21, dar nu avem așa posibilități financiare. În condițiile actuale, activitatea transportului urban de pasageri este nerentabilă.
Iar la îndeplinirea cerințelor din hotărârea sus-numită avem nevoie de surse financiare adăugătoare", se arată într-o scrisoare comună semnată de mai mulți transportatori privați din municipiul Chișinău.
Scrisoarea a fost adresată Consiliului Municipal Chișinău, primarului general, dar și șefului Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicații a Primăriei Chișinău.
Știri.md amintește că săptămâna trecută, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a anunţat organizarea protestelor din 23 februarie, prin suspendarea mai multor curse.
Ulterior, autorităţile au decis amânarea, până în 28 februarie, a hotărârii privind limitarea numărului de pasageri la 50% din capacitatea mijlocului din transport.