389
0
Protest în faţa sediului SIS: Vrem să avem acces la dosarul lui George Simion
389
0

După ce luni Asociaţia „UNIREA-ODIP” a depus o petiţie la Ministerul Afacerilor Interne şi au primit răspuns negativ, astăzi manifestanţii au organizat un flashmob şi în faţa Serviciului de Informaţie şi Securitate.

Foto: stiri.md

 Aceştia au cerut repetat scoaterea interdicţiei ilegale aplicate unionistului George Simion, relatează Știri.md cu referire la Trm.md.

„Am venit să cerem Serviciului de Informaţie şi Securitate, mai exact noii conduceri, să-şi revizuiască solicitarea anterioară pentru că este una neîntemeiată, ilegală şi de natură să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale, dreptul la circulaţie, şi să cerem scoaterea interdicţiei lui George Simion, astfel încât cetăţenii României şi ai Uniunii Europene să poată circula liber pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei „UNIREA-ODIP”.

„Noi vrem să avem acces la dosarul lui George, să vedem cu ce a greşit acest tânăr român, de ce a fost deportat de aici de la noi şi să fie traşi la răspundere cei care au făcut acest abuz”, susţine Vasile Costiuc, preşedintele Partidului „Democraţia Acasă”.

„Dacă va fi anulată interdicţia, aşa şi sperăm, cu siguranţă vom organiza mai multe evenimente unioniste cu cei din România”. „Poate din cauza asta şi este o frică să-i permită să treacă Prutul pentru că este cel care poate să coaguleze toate forţele unioniste din Republica Moldova şi să formeze o forţă puternică”, au spus protestatarii.

Amintim că acum două zile, Biroul de Migraţie şi Azil, instituţie care a aplicat sancţiunea, anunţa că decizia prin care cetăţeanul străin a fost declarat persoană indezirabilă poate fi anulată doar de către instanţa de judecată. 

În prezent, cererea de chemare în judecată se află pe rol la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. George Simion a fost expulzat din ţară pe data de 1 octombrie 2018, în baza demersului structurii responsabile de securitatea statului.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter