stiri Logo
main logo
main logo
897

Protest în Capitală: Oamenii au ieșit să-l susțină pe preotul Melinti

A fost scandal astăzi în fața catedralei din centrul capitalei. Zeci de oameni au ieșit să-l susțină pe preotul Maxim Melinti, căruia Mitropolia Moldovei i-a interzis să mai oficieze slujbe după ce a fost premiat de comunitatea LGBT.

Protest în Capitală: Oamenii au ieșit să-l susțină pe preotul Melinti

Galceava s-a starnit în momentul în care un preot a ieșit să explice motivele, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Cu pancarte în mâini, mai mulți locuitori din Ghidighici s-au adunat în această seară în fața catedralei ca să manifeste în susținerea preotului Maxim Melinti. Ei au cerut Mitropoliei să-și anuleze decizia. Spiritele s-au încins când în fața lor a ieșit un preot ca să discute cu ei.

Oamenii spun că decizia prin care lui Maxim Melinti nu i se mai dă voie să țină slujbe este neîntemeiată. 

Reprezentantul Mitropoliei a declarat că Melinti va fi restabilit doar dacă își va cere scuze în public și va explica felul în care a procedat.

Acum doua zile, Mitropolia Moldovei a anunțat că îi interzice lui Maxim Melinti să mai oficieze slujbe. Motivul este că preotul a primit o diploma de la comunitatea LGBT care l-a premiat pentru promovarea nediscriminarii.

Melinti a scris ulterior pe facebook că nu și-a exprimat niciodată opinia față de comunitatea gay. 

Preotul de la Ghidighici este cel care în această primăvară a început să publice rapoarte financiare în care scria ce venituri și cheltuieli are parohia.

Totodata la biserica acestuia era eliberat bon de plată pentru donații.

protv.md
Publicitatea ta poate fi aici