main logo
4270

Protest împotriva putorii: Apă din râul Bâc, vărsată în fața Primăriei

Săturați de mirosul urât simțit din Chișinău până la Anenii Noi, reprezentanții Asociației Obștești contra mirosului urât 2016-2019 au organizat astăzi, 7 septembrie, un protest în fața Primăriei Chișinău.

Protestul a început la ora 10:00, iar organizatorii au întâmpinat dificultăți la organizare, transmite Știri.md.

Potrivit organizatorilor, autoritățile și un polițist i-au instructat unde să-și pună materialele necesare protestului. 

"Iată am ajuns. Nici n-am început să începem lucrul că s-au început întrebările la noi. Nu te așeza aici, dar nici aici... Moldova, țara minunilor!", a declarat unul dintre organizatori.

Protestatarii au adus o piscină gonflabilă cu apă din râul Bâc și au vărsat-o chiar în ușa Primăriei Capitalei.

În acest mod, manifestanții și-au arătat nemulțumirea față de putoarea din Chișinău. 

Aceștia au venit cu pancarte pe care este scris: „Banii s-au furat, poporul e în rahat”, „Stație de e-Putoare”, „V-ați băgat în rahat, nu ne băgați și pe noi”.

Menționăm că la protest a fost prezent vicepreședintele Partidului Nostru, Ilian Cașu, fostul liberal, Valeriu Munteanu și Veronica Herţa, ex-director general al S.A. Apă-Canal Chişinău.

Precizăm că la protest va fi adusă apă tratată la stația de epurare, care a fost împărțită protestatarilor în recipiente mici și apă potabilă, pentru a face diferența.

Știri.md amintește că secretara de Stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iuliana Cantaragiu, susține că mirosul urât care persistă de câteva zile în Chișinău ar proveni de la deversarea în stația de epurare a deșeurilor fabricii Zernoff.

Totodată, circa 3 tone de resturi de la pește au fost depistate în grătarele de la Stația de Epurare.



Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării