Protecție pentru jurnaliști: Autoritățile promit un mediu mai sigur pentru presă
Jurnaliștii și instituțiile mass-media din Republica Moldova vor beneficia de un cadru național dedicat securității profesionale, care prevede măsuri de prevenire, protecție și reacție în cazurile de amenințări, intimidări sau atacuri.
Imagine simbolMăsurile sunt incluse în Planul de acțiuni în domeniul securității jurnaliștilor pentru anii 2026–2027, primul document strategic de acest fel din țară. Planul a fost semnat de ministrul Culturii, Cristian Jardan, ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, și adjunctul procurorului general, Sergiu Russu, transmite Știri.md.
Documentul stabilește o serie de acțiuni menite să consolideze protecția jurnaliștilor și să contribuie la garantarea libertății presei, prin crearea unui mediu mai sigur pentru exercitarea activității jurnalistice.
Planul a fost elaborat de autorități în cooperare cu reprezentanți ai societății civile, iar o parte dintre măsuri vor fi implementate în parteneriat cu Consiliul Europei și UNESCO.
Documentul este structurat pe trei obiective principale. Primul vizează armonizarea legislației naționale cu standardele europene și internaționale în domeniul protecției jurnaliștilor și al libertății presei. Al doilea obiectiv urmărește consolidarea cadrului operațional și combaterea impunității în cazurile de amenințări sau atacuri asupra jurnaliștilor.
În acest sens, Planul prevede desemnarea unor puncte de contact și crearea unui grup focal format din reprezentanți ai autorităților și ai Consiliului de Presă, care va funcționa ca mecanism provizoriu de avertizare timpurie și reacție rapidă.
Cel de-al treilea obiectiv vizează creșterea rezilienței jurnaliștilor și a redacțiilor, prin promovarea mecanismelor de autoprotecție și consolidarea cooperării dintre instituțiile statului și societatea civilă.
Autoritățile susțin că implementarea Planului va contribui la consolidarea unui mediu sigur pentru activitatea jurnalistică, prin mecanisme clare de prevenire, sesizare și intervenție în cazurile de amenințări sau atacuri asupra jurnaliștilor.