Prosumatorii casnici ar putea instala panouri solare de până la 10 kW
Prosumatorii casnici de energie regenerabilă ar putea beneficia de un plafon individual de capacitate majorat până la 10 kW, potrivit unei propuneri a Ministerului Energiei, discutată în cadrul consultărilor publice desfășurate miercuri.

Noile reglementări ar urma să înlocuiască actualul plafon, oferind mai multă flexibilitate gospodăriilor care utilizează panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau dețin vehicule electrice. Măsura vizează stimularea electrificării în sectorul încălzirii și transportului și ar permite acoperirea mai eficientă a consumului propriu, transmite Știri.md.
De asemenea, modificările propuse urmăresc totodată să elimine restricțiile impuse de cotele de capacitate și să încurajeze investițiile în energie verde, atât din partea consumatorilor casnici, cât și a instituțiilor publice și a sectorului privat.
„Costurile energiei electrice vor scădea odată cu extinderea utilizării surselor regenerabile, ceea ce va sprijini gospodăriile și IMM-urile și va stimula dezvoltarea economică locală”, a declarat secretara de stat Carolina Novac.
Totodată, Ministerul Energiei mai anunță că mecanismul de „facturare netă” va include în viitor și energia obținută din biogaz și centrale eoliene, extinzând astfel spectrul tehnologiilor verzi susținute de stat.