main logo
750

Propunere: Chișinăul oferă transnistrenilor permise auto naționale

Autorităţile Moldovei sunt dispuse să presteze serviciul de preschimbare a permiselor de conducere în cele de model naţional în incinta punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport de la Tiraspol şi Râbniţa.

Propunere: Chișinăul oferă transnistrenilor permise auto naționaleFoto: libertatea.ro

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la surse din cadrul Biroului pentru Reintegrare, această propunere a fost confirmată în ajun de partea moldovenească la o nouă şedinţă la oficiul Misiunii OSCE la Chişinău a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto şi infrastructurii drumurilor, transmite Știri.md.

Reprezentanţii RM au menţionat că, "deşi problema nu face obiectul de reglementare al Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018, Chişinăul se arată disponibil să presteze serviciul de preschimbare a permiselor de conducere din regiune în cele de model naţional".

Potrivit MAE de la Tiraspol, la şedinţă au fost discutate şi problemele cu care se confruntă companiile transnistrene de transport ce efectuează transporturi internaţionale regulate. În această problemă, părţile "au convenit să accelereze procesul de găsire a unui compromis durabil".

Conform protocolului din 2018, pentru a putea merge în străinătate cu maşina, transnistrenii trebuie să folosească plăcuţe cu numere neutre, care sunt acordate la punctele de înmatriculare de la Tiraspol şi Rîbniţa. 

Autorităţile autoproclamatei RMN consideră acest lucru drept insuficient şi insistă asupra faptului ca sub incidenţa acordului să ajungă şi transportul de mărfuri şi de pasageri din regiune. 

De asemenea, autorităţile regiunii sunt nemulţumite că permisele de conducere ale acestora nu sunt recunoscute în străinătate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării