main logo
997

Promo-LEX: Revenirea la grade militare este inutilă și lipsită de logică

Asociația Promo-LEX solicită deputaților să nu voteze revenirea la grade militare în MAI.

Promo-LEX: Revenirea la grade militare este inutilă și lipsită de logicăFoto: tv8.md

Potrivit Promo-LEX, atribuirea gradelor militare unei structuri de poliție civilă este lipsită de logică și utilitate, transmite Știri.md.

"Potrivit Codului European de etică a Poliției și memorandumului explicativ, Poliția, în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să fie sub responsabilitatea autorităților civile.

Totodată, menționăm că „demilitarizarea” poliției și delimitarea statutului de polițist de cel al altor categorii de funcționari a fost unul dintre obiectivele stabilite în Concepția de reformare a Ministerului Afacerilor Interne. 

Deși, formal, aspectul “demilitarizării” a fost soluționat prin acordarea calității de funcționari publici personalului cu statut special din cadrul MAI, totuși, urmau a fi realizate și alte măsuri care să asigure transformarea efectivă, de durată a activității Poliției. Astfel, modelul polițienesc de tip civil presupune înțelegerea și asumarea faptului că ordinea și securitatea reprezintă un serviciu public în beneficiul comunității.

Problematica demilitarizării este menționată în mai multe documente strategice, inclusiv  în Strategia de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020. Menționăm că, implementarea acestei strategii a fost posibilă grație suportului generos oferit de partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova, în special datorită suportului bugetar pentru reforma Poliției alocat de Uniunea Europeană în valoare de cca. 51 mln. Euro. 

În condițiile în care autoritățile Republicii Moldova denotă lipsa de consecvență în măsurile promovate în acest domeniu iar utilitatea practică a proiectului de lege votat în prima lectura este una îndoielnică, atragem atenția Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne și Președinției asupra riscului pierderii încrederii partenerilor de dezvoltare și a suportului financiar acordat pentru realizarea reformelor reale în domeniul respectiv", explică Promo-LEX.

Complementar argumentelor prezentate mai sus, Asociația Promo-LEX evidențiază că, deși unul din scopurile declarate ale proiectului de lege este eliminarea confuziilor și a incertitudinilor privind gradele speciale, vor fi create, de fapt, și mai multe confuzii și neclarități, în deosebi în raport cu gradele speciale ale subofițerilor. 

"Considerăm că, confuziile invocate de autorii proiectului de lege sunt o consecință firească a oricărui proces de reformă sau de reorganizare. Respectiv, prin promovarea denumirilor curente ale gradelor speciale aplicate în cadrul MAI și comunicarea activă cu cetățenii despre reforma propriu-zisă și avantajele acesteia ar putea fi soluționată problema invocată de autorii proiectului de lege.

În concluzie, analizând proiectul de lege nr. 511 din 10.12.2020 Asociația Promo-LEX constată că, aprobarea  acestuia în lectura a doua ar fi defectuoasă pentru sistemul Ministerului Afacerilor Interne. Promo-LEX recomandă autorilor retragerea proiectului de lege de la examinare, sau după caz, Parlamentului Republicii Moldova respingerea votării acestuia în lectura a doua. În cazul votării în lectura a II-a a respectivului proiect de lege, recomandăm Președintelui Republicii Moldova, în baza art. 93 alin. (2) Constituția Republicii Moldova să nu promulge legea dată și să o trimită Parlamentului la reexaminare", mai menționează instituția.

Amintim că funcționarii publici cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne revin la vechile denumiri ale gradelor speciale. Un proiect de modificare și completare a Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul MAI a fost votat în prima lectură.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării