Proiectul de reglementare a tarifelor la roaming, pe masa miniștrilor
Conform notei informative a inițiativei elaborate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, transpunerea în legislația națională a reglementărilor europene va contribui la reducerea tarifelor la roaming, va facilita mobilitatea cetățenilor și va îmbunătăți accesul la comunicații, fără cheltuieli exagerate pentru cetățenii de rând.

„Armonizarea legislației naționale la acquis-ul comunitar în domeniul comunicațiilor electronice și reglementării tarifelor de roaming, va crea premise pentru includerea Republicii Moldova în zona de „roaming la tarife naționale” a UE (Roam like at home), urmare la ce utilizatorii din Republica Moldova vor beneficia pe teritoriul UE de tarife în roaming „ca acasă”, aceiași abordare fiind aplicată și pentru utilizatorii din statele UE, aflați în vizite pe teritoriul țării noastre”, se arată în document, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele la roaming în UE, pentru moldoveni, au început să scadă. Despre reducerea costului pentru acest serviciu se vorbește de mai mulți ani. Primele decizii privind liberalizarea roamingului au fost adoptate în aprilie 2023, iar de atunci, mai mulți operatori și state membre ale UE au redus taxele aplicate.