main logo
8222

Proiect: Coletele poștale de peste 100 de euro vor fi impozitate

Din 1 ianuarie 2021, vor fi impozitate coletele poștale valoarea cărora va depăși 100 de euro. Astăzi plafonul este de 200 de euro.

Proiect: Coletele poștale de peste 100 de euro vor fi impozitate

Tratamentul fiscal al mărfurilor transportate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale va fi revizuit, transmite Știri.md.

Despre aceasta se stipulează în proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative elaborat de Ministerul Finanțelor care a fost aprobat și transmis spre examinare Parlamentului.

Potrivit documentului, Republica Moldova înregistrează o majorare rapidă a numărului de colete poștale importate, aceasta fiind determinată de creșterea comerțului electronic.

Acesta este un fenomen comun în întreaga lume, iar țările au elaborat deja modalități de gestionare a consecințelor pentru procesele vamale și aplicarea TVA.

Le fel ca multe alte jurisdicții,Republica Moldova scutește de TVA și taxe vamale coletele de valoare mică.

Cu toate că pragul neimpozabil pentru coletele ce sunt achiziționate de la companii nerezidente a fost redus până la 200 de euro începând cu 1 ianuarie 2020, acesta rămâne a fi mare în comparație cu țările UE, unde pragul este de 22 de euro.

Ținând cont de dezvoltarea rapidă a comerțului electronic, pragul neimpozabil major reprezintă o amenințare pentru baza încasărilor fiscale.

Mai mult ca atât, acesta este generator de concurență neloială față de producătorii autohtoni și importatorii rezidenți.

Astfel, prin prisma proiectului se prevede revizuirea tratamentului fiscal aplicat mărfurilor importate în cadrul tranzacțiilor comerciale (B2C –  de la business la consumator) prin intermediul trimiterilor poștale internaționale, cu aplicarea facilităților fiscale și vamale asupra mărfurilor care nu depășesc plafonul valoric de 100 euro, și nu au caracter comercial.

La moment, plafonul respectiv constituie 200 de euro per expediere.

Prin prisma modificărilor respective se urmărește ajustarea graduală la practicile UE,unde plafonul valoric aplicat actualmente asupra trimiterilor respective constituie 22 euro.

Importanța propunerii derivă din necesitatea asigurării concurenței loiale întremărfurile importate/autohtone și cele procurate prin intermediul trimiterilor poștale.

Astfel, per general, modificarea are ca scop asigurarea veniturilor la buget în vederea respectării principiului echității fiscale și acumulării adiționale a veniturilor bugetare caulterior acestea să fie direcționate în mod prioritar asupra domeniilor social-economiceimportante.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării