point Logo
main logo
main logo
2041

Programul „Curtea Europeană”, blocat de iarnă: Locatarii din Ciocana reclamă lucrări abandonate

Lucrările din cadrul programului „Curtea Europeană”, desfășurate pe bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei, au fost suspendate odată cu venirea iernii, lăsând mai multe curți de bloc în stare de șantier. Locatarii reclamă că intervențiile au fost abandonate, iar zona a devenit periculoasă.

Programul „Curtea Europeană”, blocat: Unii locatari reclamă lucrări abandonateFoto: moldova1.md

Reprezentanții Primăriei Chișinău afirmă că situația a îngreunat intervenția drumarilor pentru combaterea poleiului. Proiectul este gestionat de Guvern, iar autoritățile dau asigurări că lucrările vor fi reluate și finalizate după încălzirea vremii, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Într-una dintre curți, locuitorii așteptau reabilitarea trotuarelor și amenajarea unui teren sportiv, însă lucrările începute în toamna trecută au rămas neterminate. Materiale de construcție au fost lăsate pe teren, iar o gură de canalizare este acoperită provizoriu cu o placă de lemn, sporind riscul de accidente.

„Lucrările au început la sfârșitul lunii octombrie, iar acum au rămas gropile și murdăria. E periculos. Cimentul a fost lăsat în ploaie și ninsoare, deși putea fi depozitat”, a declarat un locatar.

Oamenii spun că sunt îngrijorați mai ales pentru siguranța copiilor. „Gurile de canalizare nu sunt acoperite și un copil poate cădea. Nu este corect, lucrările trebuie făcute corespunzător”, a menționat un alt locuitor.

Unii locatari pun sub semnul întrebării și realizarea terenului sportiv promis, susținând că nu au observat progrese în acest sens.

La rândul său, pretorul sectorului Ciocana a criticat Guvernul, instituția responsabilă de implementarea programului, invocând modul defectuos de gestionare a lucrărilor și întârzierile înregistrate.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici