Programul Citește-mi 100 de povești se extinde în satele din R. Moldova
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și UNICEF anunță extinderea programului național „Citește-mi 100 de povești”, menit să dezvolte dragostea pentru lectură în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică. Noua etapă a programului va ajunge inclusiv în comunitățile rurale și în instituțiile de învățământ cu resurse reduse.

Potrivit autorităților, extinderea presupune completarea programului cu 47 de titluri noi. Astfel, un set de 56.400 de volume va fi distribuit în 1.200 de grădinițe din țară. De asemenea, în cadrul programului se vor desfășura ore de formare profesională pentru educatori, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
MEC susține că programul are deja rezultate vizibile, astfel copiii care au participat la etapele precedente au un vocabular bogat și obțin performanțe academice.
„Promovarea lecturii în rândul copiilor este importantă pentru performanțele lor din viitor”, a menționat ministrul educației, Dan Perciun.
Programul „Citește-mi 100 de povești” a fost lansat oficial pe 10 aprilie 2025 de către Ministerul Educației și Cercetării, UNICEF, Asociația OvidiuRO și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Scopul programului este de a încuraja lectura în rândul copiilor preșcolari, atât în instituțiile de educație timpurie, cât și acasă, transformând cititul într-o activitate zilnică, plăcută și accesibilă tuturor familiilor.