Profesorii care au mers la instruiri în Rusia nu vor fi sancționați
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV că profesorii din Republica Moldova care au participat la instruiri organizate în Rusia, în colaborare cu organizația Evrazia, nu vor fi sancționați în prima etapă.

„Consiliul de Etică de pe lângă minister, la prima etapă, va merge cu avertizări. Vom notifica persoanele respective despre faptul că noi cunoaștem unde au fost, le vom reitera care sunt prevederile Codului deontologic și îi vom ruga să se abțină, pe viitor, de la asemenea acțiuni”, a precizat Perciun, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Ministrul a subliniat că organizația Evrazia este finanțată de „condamnatul penal, fugarul Ilan Șor” și este sancționată la nivel internațional pentru acțiuni care subminează suveranitatea Republicii Moldova și încearcă să corupă procesul electoral.
„Participarea la acțiuni organizate de asemenea entități contravine Codului deontologic al cadrului didactic”, a adăugat ministrul.
Ministrul a precizat că, în prima etapă, profesorii care au participat la instruiri organizate în Rusia nu vor fi supuși unor sancțiuni disciplinare.
„Poate a fost din necunoaștere, poate unii doar au vrut să meargă într-o excursie”, a punctat Dan Perciun.
Citește și: Profesori plecați la instruiri în Rusia: Dezvăluirile făcute de Perciun