main logo
366

Producția de miere, în scădere: Secetă, scumpiri și lipsa cererii

Seceta, scumpirile în lanț, inflația, dar și lipsa cererii pe piața atât internă, cât și externă vor duce anul acesta la scăderea producției de miere.

Producția de miere, în scădere: Secetă, scumpiri și lipsa cererii

Problemele din sector au fost enumerate de către apicultorii care au avut o întrevedere cu ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, transmite Știri.md.

Producătorii au declarat că prețul și capacitățile de cumpărare a mierii sunt reduse anul acesta, iar în pofida faptului existenței condițiilor de acces liber pe piața UE, mierea nu este solicitată în cantități semnificative.

„Funcționalitatea unei afaceri se bazează pe dimensiunea economică. Contractele comerciale trebuie negociate din timp pentru a minimiza pierderile. Statul oferă ajutor pentru a susține investițiile efectuate în dezvoltarea activităților agricole, însă de viabilitatea economică a exploatațiilor agricole sunt responsabili întreprinzătorii”, a declarat ministrul.

Totodată, ministrul a subliniat că în anul curent, au fost efectuate îmbunătățiri cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

„Suntem deschiși spre discuții bazate pe argumente în vederea realizării unor alte modificări la anumite măsuri de subvenționare. Întreprinderile agricole mici și mijlocii beneficiază de compensații până la 100% din valoarea accizei la motorină. Alte ajustări de stimulente financiare au fost efectuate pentru procurarea animalelor de prăsilă şi menţinerii fondului genetic al acestora, pentru prelucrarea, procesarea ambalarea, şi păstrarea mierii de albine, precum și pentru subvenționarea dobânzilor la creditele bancare accesate de către producătorii agricoli”, a mai adăugat Bolea.

Alte subiecte abordate în cadrul ședinței au făcut referință la necesitatea înregistrării afacerilor apicole, îmbunătățirii sănătății albinelor și sporirii accesului la baza melifera din țară, multiplicării albinelor de rasă, la revizuirea legilor naționale, a datelor sectoriale și la tendințele pieței.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării