main logo
1399

Procurorul care se ocupa de cele mai importante dosare din Moldova

Două dosare de rezonanţă şi de o importanţă majoră, în cadrul cărora deja au fost lăsaţi fără imunitate parlamentară 4 deputaţi, a ajuns în gestiunea procurorului Victor Muntean.

Procurorul care se ocupa de cele mai importante dosare din MoldovaFoto: realitatea.md

E vorba de dosarul legat de Unibank, mai bine zis de felul în care un grup de persoane au ajuns acţionari la această bancă, implicată ulterior în schema furtului miliardului şi de dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Procurorul „cel mai bun în profesie”

În condiţiile în care aceste două dosare sunt în atenţia publicului şi sunt subiect de pe agenda politică, merită să vedem şi cine este procurorul care a fost numit conducător al urmăririi penale.

Victor Muntean, este procuror în Procuratura Anticorupţie din anul 2007. Dacă să judecăm după informaţiile ce ni le oferă Procuratura Generală, Victor Muntean îşi desfăşoară activitatea "impecabil", fiind decorat pe 29 august 2019 de Procurorul General cu Medalia ”Pentru serviciu impecabil”, Clasa I.

Tot el, doi ani în urmă a primit şi titlul de „cel mai bun în profesie”. Asta chiar dacă cu trei ani înainte el a fost sancţionat disciplinar cu avertisment de Colegiul Disciplinar „pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, admise la investigarea mai multor cauze penale avute în gestiunea sa”.

Verificând temeiul tragerii la răspundere disciplinară a procurorului Victor Muntean, Colegiul a constatat mai multe încălcări procesual-penale, comise de procuror în calitatea sa de conducător al urmăririi penale.

Conform hotărârii Colegiului Disciplinar din 22 noiembrie 2013, Muntean a fost sancţionat disciplinar cu avertisment, iar în ianuarie 2014, Consiliul Superior al Procurorilor a validat hotărârea. Peste 10 luni însă, la solicitarea lui Eduard Harunjen, fost procuror general, cel care era atunci şeful Procuraturii Anticorupţie, Colegiul a dispus stingerea înainte de termen a sancţiunii, scrie zdg.md.

Ignoră deciziile Curţii Supreme de Justiţie

În ultimii ani, acuzatorul de stat a gestionat mai multe dosare importante. De exemplu de aproape 10 ani se ocupă de dosarul devalizării şi distrugerii fabricii de sticlă Cristal-Flor din Floreşti, din care între timp nu a mai rămas practic nimic.

La începutul acestui an, procurorul Victor Muntean, a emis o ordonanță de punere sub învinuire a lui Nicolae Fortuna, fost administrator al procesului de insolvabilitate a Cristal Flor în 2009 și 2010 (cu întreruperi).

Motivul invocat de procuror pentru al pune sub învinuire pe Fortuna este faptul că el prin deciziile sale ar fi cauzat întreprinderii și creditorilor „daune în proporții considerabile de 54.000 de lei”. E vorba de banii achitați în iulie 2009, firmei Acona Imobil pentru evaluarea activelor Cristal Flor. În acea perioada Nicolae Fortuna era administratorul procesului de insolvabilitate la fabrică.

În condițiile în care pe parcursul anilor de la fabrică au dispărut zeci de milioane de lei, un astfel de prejudiciu pare de râsul găinilor. Mai ales că procurorul Muntean știe bine care era situația reală, pentru că se ocupă de cazul acestei întreprinderi mai mult de un deceniu.

Procurorul îl acuză pe Fortuna de faptul că în baza concluziilor raportului de evaluare a activelor întreprinderii, efectuat de Acona Imobil, „bunurile imobile și mobile a întreprinderii au fost vândute la un preț diminuat, imobilele fiind separate, prin ce întreprinderea nu a putut activa ca un complex unitar”.

Toate acestea, potrivit procurorului, ar fi fost făcute „prin înțelegerea prealabilă și de comun acord cu directorul SRL „Gasvat Grup” Vadim Ciornea”. De notat că la acel moment Gasvat Grup SRL era unul dintre principalii creditori ai Cristal Flor și el și-a exercitat drepturile sale.

Acuzațiile procurorului par trase la indigo cu cele de acum 9-10 ani. Şi acesta chiar dacă pe acest caz deja există câteva decizii ale Curții Supreme de Justiție.

De exemplu pe 9 octombrie 2009, CSJ constata că în iulie-august 2009, „Comitetul creditorilor (SA Sparex din Belgia, Moldindconbank, Business Consulting SRL, Unibank, Mobiasbanca, Agropromrezerve, Comecoteh SRL n.r.) nu dispunea de împuterniciri legale pentru a lua hotărâri".

Or, de exemplu, Sparex din Belgia primise deja banii datorați de fabrică și nu mai avea nici dreptul de a fi în Consiliul Creditorilor și nici dreptul de a înainta pretenții, după cum afirma ulterior chiar directorul Gustav Ozmec.

Mai mult! În decizia instanței scrie negru pe alb că doar după numirea, în calitate de administrator al Cristal Flor, a lui Nicolae Fortuna situația achitărilor curente pentru gazele naturale s-a ameliorat. “Astfel, plățile curente pentru gazele naturale consumate în anii 2008-2009 au fost achitate în proporții de 100% și au fost întreprinse acțiuni concrete privind achitarea datoriilor formate în perioada 2006-2007 în sumă de 52 milioane lei”, potrivit CSJ. 

Mai mult! Procurorul nu ţine cont nici de constatările unei revizii efectuate în 2008-2009 de CNA, în care se arăta cine şi cum a adus fabrica la faliment, iar în perioada când administrator era Nicolae Fortuna, din contra situaţia s-a ameliorat şi s-a stopat acumularea de datorii.

În dosarele duse de Muntean, judecătorii scapă de pedeapsă

Un alt dosar în care Muntean a condus urmărirea penală şi a reprezentat acuzarea de stat a fost cel al judecătoarei Elena Roibu şi avocatei Tatiana Mostovoi-Filimancov. Deşi condamnate, acestea au fugit din sală, înainte de sentinţă, fiind de negăsit.

Potrivit ZDG, Muntean a fost şi procurorul care a condus urmărirea penală în cazul condamnării la închisoare cu suspendare a fostului judecător „raider” Nicolae Nogai. Tot Muntean a condus urmărirea penală în dosarul ex-preşedintelui Judecătoriei Glodeni, Ion Cazacu, reţinut cu mare fast în aprilie 2014, dar achitat ulterior.

Mai adăugăm că toate acestea cazuri ne fac să avem mari dubii că dosarele Unibank şi concesionarea Aeroportului vor avea vre-un rezultat pe măsura aşteptărilor. Ba mai mult. Ne putem aştepta că şi ele ar putea ajunge în impas.

Conform declaraţiei sale de avere şi interese personale pentru anul 2018, procurorul împreună cu soţia sa, angajată la CSM, deţin două apartamente şi un automobil de model Honda CRV, fabricat în 2003 şi cumpărat în 2015.

Procurorul a primit în 2018 un salariu de 328.031 lei, iar soţia - 141.591 lei. Totodată ei au mai încasat 533.207 lei din vânzarea unui imobil şi 100.000 de ruble dintr-un transfer de peste hotare. În schimb are de rambursat un credit contractat în 2012 în valoare de 180.000 de lei până în 2022.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării