main logo
1000

Procuror din Florești învinuit că ar fi luat mită, declarat nevinovat

După un şir de procese, care au durat aproape cinci ani, un procuror, învinuit că ar fi estorcat mită în două rânduri, este declarat nevinovat de justiţia din R. Moldova.

Procuror din Florești învinuit că ar fi luat mită, declarat nevinovat

Pe parcursul examinării dosarului penal, magistraţii au prezentat mai multe versiuni pentru a-l salva de închisoare pe acuzatorul de stat, transmite Știri.md cu referire la ZdG.

Mihail Dadu, din 2008 procuror în cadrul Procuraturii Floreşti, a fost judecat într-un dosar penal pentru că, repetat, ar fi primit mită. În primul caz, acuzatorul de stat a fost judecat pentru că ar fi cerut 2 mii de lei de la cetăţeanul Ion Musteaţe, învinuit de furt într-un dosar aflat în gestiunea procurorului. În acest caz, în dosar figurau cereri din partea părţii vătămate şi a învinuitului de a înceta urmărirea penală sub pretextul împăcării acestora.

În consecinţă, la 13 decembrie 2013, procurorul Dadu a încetat urmărirea penală. Dar, pentru a-i da ordonanţa lui Ion Musteaţe, acuzatorul de stat ar fi solicitat de la el 2 mii de lei, oferindu-i termenul de 3 zile pentru transmiterea banilor. Peste o lună, la 13 ianuarie 2014, procurorul i-a eliberat lui Musteaţe o copie a ordonanţei, iar peste două zile, pe 15 ianuarie, i-a oferit acestuia o altă copie, autentificată, a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, primind şi suma de 2 mii de lei. Tot atunci, Dadu a fost reţinut în flagrant, iar ulterior, plasat în arest preventiv.

Pe un alt episod, procurorul a fost învinuit că, în 2011, ar fi estorcat 3 mii de euro şi ar fi primit suma de 1,5 mii USD de la cetăţeanul Nicolai Morgun, învinuit de violenţă în familie în cadrul unui dosar penal.

Dosarul penal pe numele lui Mihail Dadu a fost examinat în instanţele naţionale timp de patru ani şi jumătate, din aprilie 2014 până în octombrie 2018. Totul a început în aprilie 2015, când prin sentinţa Judecătoriei Şoldăneşti, Dadu a fost achitat pentru episodul în care ar fi pretins şi primit 1,5 mii de USD pe motiv că fapta nu întrunea elementele infracţiunii.

Detalii despre istoria achitării, vedeți pe ZdG.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării