main logo
3086

Procuror din Drochia, prins beat la volanul unui BMW: A făcut accident

Un procuror a urcat la volan în stare de ebrietate și a provocat un accident rutier pe o stradă din orașul Nisporeni. Acuzatorul de stat, după ce a încercat să nege că s-ar fi aflat el la volan, s-a dat în spectacol în fața polițiștilor și a refuzat să fie testat cu aparatul Drager.

Procuror din Drochia, prins beat la volanul unui BMW: A făcut accidentFoto: canal3.md

Sursele Deschide.MD susțin că procurorul ar fi dorit să i se colecteze probe de sânge, iar prin intermediul pilelor sale să încerce să mușamalizeze cazul, transmite Știri.md.

Este vorba despre procurorul Ghenadie Andronache din cadrul Procuraturii Drochia, care, potrivit surselor Deschide.MD, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11-12 decembrie, în timp ce se deplasa la volanul automobilului personal de marca BMW, a provocat un accident rutier pe o stradă din orașul Nisporeni.

Polițiștii veniți la fața locului l-au găsit pe Andronache la volanul automobilului BMW, iar martorii au confirmat că atunci când a avut loc impactul, dânsul conducea automobilul. De la el mirosea a alcool și abia se ținea pe picioare.

Ulterior, la fața locului s-a apropiat o femeie despre care procurorul a zis că ea s-ar fi aflat la volan, fapt pe care îl confirma și aceasta, chiar dacă a fost prevenită despre darea de declarații mincinoase.

Preț de câteva minute polițiștii au încercat să-l convingă să fie testat alcoolscopic cu aparatul Drager, însă procurorul prefera să se dea șmecher în fața acestora. După ce a refuzat de mai multe ori să fie testat cu aparatul Drager, acuzând probleme de sănătate, dânsul a cerut să-i fie preluate probe de sânge.

Sursele noastre au ținut să menționeze că acesta a fost dus la Spitalul Raional Nisporeni pentru a-i fi colectate probe de sânge, unde ar urma să fie mușamalizate rezultatele prin intermediul pilelor acestuia.

Din fericire, în urma accidentului provocat de către procuror nu au fost înregistrate victime, fiind avariate doar cele două automobile.

Ghenadie Andronache este procuror în cadrul Procuraturii Drochia din luna Iulie 2019, după ce Consiliul Superior al Procurorilor a propus procurorului general numirea acestuia în temeiul vechimii în muncă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării