main logo
2399

Procuratura oferă detalii despre cauza penală în care e vizată Galina Dodon

Procuratura Anticorupție anunță că a transmis în judecată cauza penală în privința ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a soției acestuia și a unui medic de familie.

Procuratura, detalii despre cauza penală în care e vizată Galina DodonColaj: Știri.md

Cei trei, de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare, transmite Știri.md.

În actul nominalizat au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al ex-președintelui ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical.

În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori s-a stabilit că ex-președintele Republicii Moldova, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor.

Același document oficial fals a fost folosit și de către soția ex-președintelui Republicii Moldova, în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori. Astfel, soția ex-președintelui, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop.

Conform acuzației înaintate de către procurori, ex-președintele, soția acestuia și medicul de familie sunt învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal și anume: confecţionarea, deţinerea și folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi.

Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 27.500 la 47.500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la cinci ani.

Citește și: Galina Dodon va ajunge pe banca acuzaților alături de Igor Dodon

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării