Procesul de gestionare a resurselor de apă va fi îmbunătățit
Guvernul îmbunătățește procesul de gestionare a resurselor de apă. În acest context, Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi metodologia privind identificarea modificărilor hidromorfologice, monitorizarea și evaluarea corpurilor de apă.
Foto: tvrmoldova.md/Imagine simbolProiectul prevede supravegherea evoluției râurilor și lacurilor, evaluarea stării ecologice și prevenirea degradării acestora, transmite Știri.md.
Potrivit Executivului, aplicarea metodologiei va fortifica procesul de gestionare a bazinelor hidrografice, va consolida monitoringul resurselor de apă și va oferi posibilitatea de intervenție pentru a proteja starea naturală și ecologică a acestora.
De asemenea, vor fi monitorizate intervențiile realizate de oameni, pentru a preveni eventuale fenomene negative asupra locuitorilor și bunurilor acestora.