main logo
430

Probleme pentru doi primari. Sunt în vizorul ANI

Doi primari din țară urmează să fie pedepsiți după ce au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, având în subordine persoane apropiate.

Probleme pentru doi primari. Sunt în vizorul ANI

Este vorba despre Ina Ciubotaru, primar al satului Viișoara, raionul Edineț și Victor Grosu, primar al comunei Dobrușa, raionul Șoldănești, transmite Știri.md.

Potrivit ANI, la 24 iulie 2015, prin decizia Consiliului sătesc soțul dnei Ina Ciubotaru a fost ales în calitate de viceprimar al satului Viișoara, raionul Edineț. 

Ulterior, la 16 februarie 2016, dna Ina Ciubotaru, în funcția de primar al satului Viișoara, a emis o dispoziție prin care a dispus ca pe perioada concediului său de boală, interimatul funcției să fie îndeplinit de către viceprimar, adică de către soțul său.

Potrivit legii, în momentul apariției conflictului de interese, Ina Ciubotaru urma să informeze în decurs de 3 zile de la data constatării, în scris, organul ierarhic superior despre interesul, al său ori al persoanelor apropiate, legat de decizia pe care trebuie să o ia în cazul dat.

Într-o situație asemănătoare a fost și primarul comunei Dobrușa, Victor Grosu. Acesta nu a informat, nu a soluționat și a admis consumarea conflictelor de interese de fiecare dată când a semnat și a emis 5 acte ce vizează persoana apropiată – soția, inclusiv încheierea contractului individual de muncă, conform căreia aceasta a devenit director al creșei-grădiniță, subordonate primăriei.

Astfel, Autoritatea Națională de Integritate urmează să sesizeze organele competente în vederea încetării mandatului de primar al dlui Victor Grosu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării