main logo
6570

Probleme cu certificatele COVID moldovenești în UE: Precizări oficiale

Mai mulți moldoveni care se află în țări precum Olanda, Germania și Franța susțin că certificatele COVID-19 din Republica Moldova nu sunt recunoscute, deși autoritățile au anunțat că din data de 15 octombrie noul format al certificatelor va fi valabil și în țările europene.

Probleme cu certificatele COVID moldovenești în UE: Precizări oficialeFoto: Ministerul Sănătății

Moldovenii se plâng că sunt nevoiți să scoată din buzunar bani pentru teste, deși sunt imunizați, transmite Știri.md.

Contactată pentru o explicație în acest sens, Ninel Revenco, coordonator al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, ne-a spus că unii moldoveni sunt nevoiți să facă teste întrucât serul cu care s-au vaccinat nu este aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente.

"De fiecare dată rog ca cei care pleacă în Uniunea Europeană să vadă ce vaccinuri sunt acceptate. În caz că este vaccinul Sputnik V, Sinovac sau Sinopharm, UE nu le primește din motiv că nu sunt aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente. Ei aprobă doar vaccinurile AstraZeneca, Pfizer, Moderna sau J&J", a explicat Ninel Revenco.

Începând cu 15 octombrie 2021, cetățenii pot descărca online Certificatul COVID-19, care include certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md.

Modelul acestuia a fost aprobat vineri, 8 octombrie, în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, și va fi emis prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de evidență al vaccinării împotriva COVID-19”, în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare.

Certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei COVID-19. 

Documentul poate fi descărcat gratuit și e disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării