main logo
992

Prinși cu marfă nedeclarată la Leușeni: Doi șoferi riscă sancțiuni

Funcționarii vamali de la Leușeni au contracarat două tentative de introducere în țară a mărfurilor nedeclarate.

Prinși cu marfă nedeclarată la Leușeni: Doi șoferi riscă sancțiuniFoto: customs.gov.md

În primul caz este vorba despre un nerezident, în vârstă de 45 de ani, ce se deplasa din Germania, la volanul mijlocului de transport de model „Volkswagen Pasat”, transmite Știri.md.

Controlul vamal a scos la iveală că străinul nu a declarat un lot comercial de articole utilizate în industria hotelieră (245 de unități).

În cel de-al doilea caz a fost documentat un conațional, în vârstă de 64 de ani. Bărbatul se afla la volanul unui camion de model „Volvo”, ce se deplasa din Federația Rusă și transporta produse alimentare în adresa unui agent economic rezident. 

Deși a declarat funcționarilor că nu transportă mărfuri decât cele indicate în declarația vamală, în urma cercetărilor suplimentare a fost descoperit un lot comercial de încălțăminte.

Mărfurile au fost depistate și sunt pasibile confiscării, iar șoferii riscă sancțiuni contravenționale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării