Primii ghiocei au apărut la nordul Republicii Moldova
Primăvara își croiește drum în grădinile din nordul Republicii Moldova încă din ianuarie. Primii ghiocei au început să înflorească și deja și bucură ochii oamenilor.

„Nu am știut, pentru că sunt la serviciu, plec când e noapte și revin tot când e noapte, dar soțul mi-a spus că la noi în curte deja apar ghioceii”, a povestit Svetlana Spatari, locuitoarea satului Elizaveta, transmite Știri.md cu referire la nordinfo.md.
Locuitorii din Elizaveta spun că vremea este prea caldă pentru această perioadă. De exemplu, anul trecut, la mijloc de ianuarie, era zăpadă.
„Faptul că este cald afară, nu este zăpadă și nu sunt geruri, aceste fenomene au dus la înflorirea ghioceilor așa devreme”, a explicat femeia.
Ghioceii înfloresc și în satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni.
„În Moldova noi avem aproximativ 20 de specii de ghiocei. Noi, moldovenii, ne bucurăm de ei, simbolizează gingășie, inocență, o speranță, însă sunt țări care nu o agreează. În Marea Britanie el simbolizează moartea. El este o plantă care se numește științific Galanthus, din 1753, și sunt foarte multe specii”, a povestit Rodica Condruc, locuitoarea satului Fundurii Vechi.
Specialiștii spun că vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului a bulversat natura.
„Temperaturile sunt mult mai mari decât erau cu 10-20 de ani în urmă. Creșterea temperaturilor este o consecință a proceselor de încălzire globală, despre care se discută și pe care o știm cu toții: emanarea gazelor cu efect de seră. Din acest motiv, avem o dezvoltare și o creștere grăbită comparativ cu perioada precedentă. Nu este normal, deoarece, odată ce încep procesele de creștere, în cazul de față - înflorirea în această perioadă când nu este normal pentru plante - vorbim despre un stres fiziologic”, a explicat Boris Boincean, academician, directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”.
Astăzi, vremea în R. Moldova se menține rece, cu temperaturi negative. În weekend, vremea se încălzește ușor.