main logo
536

Primele detalii date de anchetatori despre atentatele din Sri Lanka

Atacul coordonat din Sri Lanka, care a vizat biserici şi hoteluri de lux, a fost comis de şapte kamikaze, a anunţat luni un anchetator pentru agenţia de presă The Associated Press (AP).

Primele detalii date de anchetatori despre atentatele din Sri Lanka

Sri Lanka a fost însângerată duminică de şapte atentatori sinucigaşi, a declarat pentru AP anchetatorul Ariyananda Welianga, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Cei şapte atentatori au vizat trei biserici - două catolice şi una evanghelică - şi patru hoteluri de lux din trei oraşe, şi anume capitala Colombo (vest), Negombo (vest) şi Batticaloa (est). 

Un al optulea kamikaze a detonat centura cu explozibili pe care o purta asupra sa într-o casă din capitala Colombo, într-o tentativă de a nu fi arestat de poliţişti. 

Primul atentat a avut loc la ora locală 08.45 şi a fost urmat în scurt timp de altele cinci. Potrivit ultimului bilanţ furnizat de autorităţi, cel puţin 290 de persoane, între care 32 de turişti străini, au murit şi peste 500 au fost rănite în atentatele din Sri Lanka. Un miliardar danez a pierdut trei copii într-unul dintre atentate.

Pe de altă parte, poliţia srilankeză a găsit duminică seara o „bombă artizanală“ pe un drum care duce spre principalul terminal al aeroportului din Colombo. 

Dispozitivul explozibil respectiv a fost dezamorsat cu succes, iar aeroportul funcţionează sub atenta supraveghere a forţelor de securitate. În total, 24 de suspecţi au fost arestaţi după atentate. 

Circa 7% dintre cei 21 de milioane de locuitori ai Sri Lankăi sunt catolici, restul fiind budişti (70%), hinduşi (12%) şi musulmani (10%). 

Serviciile secrete aveau informaţii despre un posibil atac Serviciile secrete srilankeze aveau informaţii despre un posibil atac, inclusiv despre suspecţi, a declarat purtătorul de cuvânt a Guvernului, Rajitha Senaratne. 

„Pe 4 aprilie, cu 14 zile înainte ca aceste incidente să aibă loc, am fost informaţi cu privire la ele. Pe 9 aprilie, şeful serviciilor secrete a redactat o scrisoare, iar în această scrisoare apar numele mai multor membri ai unei organizaţii teroriste. 

Premierul Ranil Wickremesinghe nu a fost informat de aceste scrisori şi informări“, a spus el. „Nu credem că aceste atacuri au fost coordonate de o grupare formată doar din persoane din această ţară. A existat o reţea internaţională fără de care aceste atacuri nu ar fi avut succes“, a adăugat purtătorul de cuvân. 

Potrivit lui, anchetatorii încearcă să afle felul în care au fost antrenaţi şi ajutaţi să-şi fabrice bombele. Poliţia a confiscat o dubă şi a reţinut un şofer despre care se crede că a transportat suspecţii în Colombo şi au percheziţionat un spaţiu de depozitare folosit de atacatori. 

Trei poliţişti se află printre cei decedaţi, notează „The Guardian“, potrivit news.ro. Pe de altă parte, poliţia a găsit luni 87 de detonatoare de bombe în autogara principală din Colombo „Poliţia a găsit 12 dintre detonatoare împrăştiate pe sol şi, ulterior, a cercetat o groapă de gunoi în care au mai fost găsite încă 75“, precizează un comunicat. 

Ministrul Apărării, Ruwan Wijewardene, a declarat că vinovaţii sunt extremişti religioşi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, este vorba de mişcarea islamistă National Thowheeth Jama'ath (NTJ). NJT a intrat în vizorul autorităţilor anul trecut după vandalizarea unor statui budiste. 

Premierul Wickremesinghe a recunoscut anterior că serviciile secrete erau la curent cu informaţii privind un posibil atac asupra bisericilor, însă el a afirmat că miniştrii nu cunoşteau aceste detalii şi că Guvernul ar trebui să investigheze „de ce nu au fost luate măsurile de precauţie necesare“. 

Luni dimineaţa, preşedintele din Sri Lanka, Maithripala Sirisena, a convocat o şedinţă cu cei mai importanţi oficiali ai armatei pentru a investiga atacurile. 

Ministrul Telecomunicaţiilor, Harin Fernando, a postat duminică noaptea pe Twitter imagini cu un memoriu de la serviciile secrete, de pe 11 aprilie, în care se vorbeşte despre un posibil atac. 

Fernando a declarat pentru BBC că Guvernul nu exclude posibilitatea unei tentative de lovitură de stat. „Există multe feluri în care am putea analiza acest atac, însă acum prioritatea noastră este să găsim ce a determinat aceşti 8, 10 sau 12 bărbaţi să coordoneze acest atac. 

Însă nu excludem posibilitatea unei lovituri de stat“, a afirmat el. Cele opt explozii au părut croite astfel încât să provoace cât mai multe decese, vizând slujbe de Paşte de la biserici precum şi oaspeţi care luau micul dejun la hotel. 

Autorităţile din Sri Lanka au interzis din nou circulaţia pe timp de noapte în capitala Colombo, pentru a doua zi consecutiv, de la ora locală 20:00 până la 04:00 marţi dimineaţa.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării