Primarul PAS Serghei Guzun a renunțat la programul lansat de Șor
Primarul PAS al satului Donici din raionul Orhei, Serghei Guzun, care a aplicat anterior la programul „Satul moldovenesc”, lansat de Ilan Șor, s-a răzgândit. Acesta a renunțat la fonduri și spune că regretă că și-a aplicat semnătura pe un contract de sponsorizare dubios.
„Serghei Guzun a renunțat la acest program, care este unul finanțat din bani ilegali. Dumnealui regretă acest fapt”, a spus purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, pentru TV8, transmite Știri.md.
De asemenea, aceasta a mai spus că „lupta cu grupările criminale rămâne o prioritate” pe agenda PAS și „nu vor fi tolerate niciun fel de colaborări cu acestea”.
Programul „Satul Moldovenesc”, lansat de fugarul Ilan Șor cu două luni și jumătate până la alegerile locale generale, a atras și un primar PAS. În satul Donici, raionul Orhei, primarul Serghei Guzun aștepta peste jumătate de milion de euro promiși prin contract de generosul sponsor al lui Ilan Șor.