main logo
933

Primarul din Bălți scapă de sancțiuni. Ce au decis inspectorii ANI

Primarul municipiului Bălți, Nicolae Grigorișin, și-a acordat un ajutor material și „astfel a admis un conflict de interese”. Este conținutul sesizării transmise de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat la Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Primarul din Bălți scapă de sancțiuni. Ce au decis inspectorii ANI

După verificarea prealabilă, inspectorul de integritate nu a constatat o bănuială rezonabilă de admitere a unui conflict de interese din partea lui Nicolai Grigorișin, transmite Știri.md cu referire la Anticorupție.

De la începutul acestui an și până în prezent, 134 de angajați ai Primăriei Bălți au beneficiat de ajutor material în baza Contractului colectiv de muncă din 11.12.2020. În baza aceluiași Contract, și Grigorișin ar fi semnat Dispoziția pe numele său, pentru a beneficia de ajutor material în mărimea unui salariu de bază, pentru 2023.

Deși inspectorul a admis preliminar că s-ar atesta un conflict de interese, și anume al interesului material, presupunerile nu s-au adeverit în cazul lui Grigorișin, întrucât nu ar fi beneficiat de un ajutor material mai mare decât al celorlalți colegi de la Primărie. 

„În asemenea circumstanță, lipsa elementelor de bază indicate supra, per ansamblu, desființează admiterea conflictului de interese din partea dlui Nicolai Grigorișin. Principiul legalității statuează că autoritățile publice trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative, iar exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au fost reglementate. Totuși, urmează a fi indicat că atunci când decizia administrativă nu respectă ”limitele”, ca exemplu, acordarea pentru sine a unui ajutor material de zece ori mai mare decât celorlalți angajați, intervine depășirea atribuțiilor de serviciu/excesul de putere, motiv pentru care urmează a fi sesizate organele de resort, pentru stabilirea existenței componenței de contravenție/infracțiune”, se arată în actul de refuz de inițiere a controlului.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării