main logo
1266

Primarul de Drochia: Des se vehiculează despre închiderea orașului

Primarul de Drochia, Nina Cereteu, susține că, în ultimele zile, tot mai des se vehiculează despre închiderea orașului în carantină în legătură cu agravarea situației epidemiologice în raion și oraș.

Primarul de Drochia: Des se vehiculează despre închiderea orașului

În acest fel, Cereteu declară: „Țin să Vă aduc la cunoștință că nu este adevărat, orașul nu se închide în carantină!

Pentru cei care susțin ideea carantinei, vreau să Vă aduc la cunoștință ce înseamnă asta: toți agenții economici sistați, toate instituțiile închise, toți oamenii acasă (unii chiar fără surse de existență), armata în oraș, toate drumurile blocate (arate, săpate sau prin alte modalități) doar o ieșire și o intrare în oraș, orașul supravegheat de armată.

Toate cheltuielile de întreținere a armatei sunt pe seama primăriei. Respectiv carantina ar însemna un colaps economic pentru oraș, atât pentru primărie cât și pentru agenți economici, locuitori”, scrie Primarul, pe Facebook, transmite Știri.md cu referire la provincial.md.

„Dar, mai vreau să adaug, carantina nu este nici pe departe ieșire din situația creată, sunt multe localități în țară care au fost în carantină și care la moment la fel înregistrează cazuri pozitive.

Unica soluție este conștientizarea gravitații situației de către fiecare locuitor în parte și maximă responsabilitate!!! Evitați aglomerațiile: poșta, banca, marketuri, piața, etc.

Vedeți și singuri că deloc nu e glumă, devine din ce în ce mai grav, să ne ajutăm unii pe alții, să ajutăm medicii care sunt la limita puterilor, să avem grija de noi și de cei dragi”, a conchis Cereteu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării