point Logo
main logo
main logo
1767

Primărița din Durlești a contestat măsura arestului preventiv. Ce spune avocatul

Avocatul primarului orașului Durlești solicită organelor de drept să efectueze o anchetă minuțioasă, obiectivă și imparțială, respectând în același timp drepturile fundamentale ale edilului. Potrivit avocatului Sorin Tighinean, Eleonora Șaran este pregătită să răspundă la toate întrebările anchetei și să ofere tot suportul necesar pentru clarificarea situației.

Primărița din Durlești a contestat măsura arestului preventiv. Ce spune avocatulFoto: TRM

Sorin Tighinean a anunțat că la Curtea de Apel a fost depus recurs împotriva mandatului de arest preventiv emis pe numele primarului orașului Durlești, cu scopul de a obține o măsură preventivă mai blândă, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Ne adresăm organelor de drept și solicităm ca investigația să fie atentă, obiectivă și echidistantă. Reiterăm ca doamna Eleonora Șaran a oferit procurorului explicațiile de rigoare pe marginea cazului și s-a oferit să răspundă la toate întrebările neclare”, susține avocatul.

Sorin Tighinean afirmă că în jurul dosarului există anumite interese. „Avem convingerea că în jurul acestui dosar există circumstanțe și interese care vor deveni clare pe parcursul următoarelor zile”, a adăugat apărătorul.

Știri.md amintește că primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Mihai Enachi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Chișinău. 

În cauză sunt investigate presupuse vânzări ilegale de terenuri din intravilan la prețuri reduse, ulterior revândute cu sume mult mai mari. Prejudiciul estimat depășește 15 milioane de lei.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici