main logo
979

Primăria din Moldova care împarte răsad gratuit orășenilor

Primăria oraşului Căuşeni distribuie gratuit răsaduri de legume. Autorităţile de Căuşeni au încheiat un contract cu un producător autohton de răsaduri şi împarte tuturor doritorilor fire sănătoase de legume.

Primăria din Moldova care împarte răsad gratuit orășenilorFoto: Stiri.md

Pentru a beneficia de cadoul primăriei, căuşenenii nu trebuie decât să meargă în apropierea Gării din oraş şi să-şi ridice cele 30 de plante, transmite Știri.md cu referire la Studio-l.md.

Prioritate vor avea pensionarii, dar şi persoanele nevoiaşe care încă nu şi-au plantat legume în această primăvară. Vor să încurajeze producătorii autohtoni şi să-i mobilizeze pe căuşeneni să-şi crească legumele proprii.

Primăria Căuşeni vrea să educe orăşenii să-şi crească singuri mâncarea, astfel după ce mai mulţi au la rând au distribuit pomi fructiferi şi flori, iată că a venit şi rândul răsadurilor.

Maria Bulbuc din Căuşeni a venit cu microbuzul până la Gara din Căuşeni pentru a-şi ridica cadoul, femeia afirmă că pentru 30 de fire de răsad trebuia să achite în jur de 100 de lei la piaţă, asta în condiţiile în care un fir bine îngrijit costă cca 3 lei, ea afirmă că a fost informată de la primărie că le poate lua gratuit, aşa că nu a ezitat şi a venit să-şi ia cadoul, femeia a ţinut să întrebe şi despre modalitatea de îngrijire a firelor.

După ce anul trecut a dăruit căuşenenilor peste 5 mii de garofiţe, iată că în această primăvară Maria Chirilcenco dăruie răsaduri de roşii şi castraveţi.

Femeia are mai multe sere în grădină şi pentru că vânzările au scăzut dramatic în acest an femeia s-a adresat la primărie care ia plătit firele pentru a fi dăruite oamenilor. 

Fostul primar al oraşului care cunoaşte femeia de mai mulţi ani a ţinut să o încurajeze, lăudând angajaţii primăriei şi consilierii locali pentru iniţiativa din acest an.

Viceprimarul oraşului afirmă că distribuirea răsadului a început de acum o săptămână, în toată această perioadă în jur de 100 de persoane deja au ridicat cadoul.

De cele 30 de fire de răsad sănătos de roşii şi castraveţi urmează să beneficieze gratuit majoritatea pensionarilor şi persoanelor nevoiaşe, cei cu mulţi copii şi toţi cei care doresc să-şi crească legumele proprii în grădină.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării