main logo
906

Primăria Chișinău prezintă șantierul unde sunt instalați arborii solari

Miercuri, 10 iulie, va fi prezentat șantierul de pe bulevardul Grigore Vieru, acolo unde a început instalarea arborilor fotovoltaici.

Primăria Chișinău prezintă șantierul unde sunt instalați arborii solariPoza simbol

Evenimentul va începe la ora 14:00, unde va fi prezent primarul general interimar, Adrian Talmaci, pretori de sector și reprezentanți ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite Știri.md. 

Arborii solari sunt amenajați pe bulevardele Grigore Vieru și Mircea cel Bătrân. Lucrările de instalare a dispozitivelor fotovoltaice sunt executate de o companie specializată din Croația.

Menționăm că grație noilor instalații fotovoltaice, chișinăuienii își vor putea încărca gratis telefoanele mobile, vor avea acces la internet și se vor putea recrea la tulpina acestor copaci.

De asemenea, seara, arborii vor ilumina decorativ împrejurimile datorită energiei acumulate ziua de la soare. Copacii solari pot genera zilnic 800 Wh energie electrică din surse regenerabile.

Inițiativa aparține Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și este realizată în parteneriat cu Primăria mun. Chișinău în cadrul Proiectului Orașe Verzi Durabile. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării