Primăria Capitalei și Federația de Șah a R. Moldova vor colabora
Reprezentanții Primăriei orașului Chișinău și ai Federației de Șah a Republicii Moldova au semnat un Acord de colaborare. Parteneriatul prevede consolidarea infrastructurii existente, extinderea proiectelor educaționale și susținerea șahului la toate nivelurile – de la inițiere până la performanță internațională.

Totodată, municipalitatea va continua să sprijine activitățile șahiste din instituțiile educaționale, organizarea competițiilor municipale, participarea la turnee internaționale și amenajarea spațiilor publice pentru practicarea șahului, transmite Știri.md.
Este de menționat că municipiul Chișinău este deja un centru de referință pentru mișcarea șahistă din Republica Moldova, prin activități desfășurate constant, inclusiv:
- Fondarea și susținerea Școlii Sportive Specializate de Șah Nr. 7, instituție de valoare în pregătirea tinerilor șahiști, care contribuie cu circa 70% dintre componenții lotului național;
- Organizarea anuală a competițiilor municipale, precum Campionatul Municipiului Chișinău (pentru cadeți, juniori și seniori), Cupa Municipiului la Șah Rapid și Turneul Municipal „Cupa Seniorilor”;
- Sprijinirea participării sportivilor la competiții internaționale de prestigiu, inclusiv Olimpiadele Mondiale de Șah (India – 2022, Ungaria – 2024) și turnee din România și Franța;
- Amenajarea spațiilor publice pentru practicarea șahului și recunoașterea anuală a celor mai buni sportivi și antrenori din domeniu.
„Prin Acordul încheiat, Primăria orașului Chișinău își reafirmă angajamentul de a forma tinere caractere, nu doar campioni”, se artă în comunicatul municipalității.