main logo
974

Primăria a instalat mese de tenis și armwrestling: Reacția lui Chironda

Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare a început instalarea în spațiile publice a meselor de tenis și de armwrestling, anunță primarul Ion Ceban.

Primăria a instalat mese de tenis și armwrestling: Reacția lui ChirondaFoto: Ion Ceban/Facebook

Pe o rețea de socializare, edilul a mai menționat că urmează să fie instalate și mese de șah, transmite Știri.md.

Mesele de tenis și armwrestling au fost deja montate pe următoarele adrese:

- bd. Moscova, 21 - scuarul „Mezon”: o masă de tenis și una de armwrestling;

- str-la Studenților, 7/1 - o masă de armwrestling;

- strada Doina - scuarul „Răzeșilor” - o masă de tenis și una de armwrestling;

- strada Braniștii - parcul „Râșcani” - trei mese de tenis și două de armwrestling;

- strada A. Doga, 45/2 - o masă de tenis;

- strada Albișoara, lângă lac - o masă de armwrestling.

În total, Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare a cumpărat 25 de mese de șah, 27 de mese de tenis și 18 mese pentru armwrestling care urmează a fi instalate în toate sectoarele Capitalei.

Cu o reacție pe Facebook a venit viceprimarul Victor Chironda: "Ați jucat vreodată tenis în glod? Da armwrestlig? Da șah? Dacă nu, aveți ocazia. Primăria Chișinău a publicat adresele unde puteți practica noile tipuri de sport. P.S. Nu uitați caloșii".

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării