Primar: De peste 30 de ani, albia râului Nistru nu a fost curățată
De peste 30 de ani albia râului Nistru nu a fost curățată, iar acest fapt generează probleme tot mai vizibile pentru localitățile riverane. Declarația aparține primarului comunei Telița, Rodica Russu, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Cum ajutăm râul Nistru să ne ajute pe noi?”, organizată de Agenția de presă IPN.
Foto: Imagine simbolÎn cadrul dezbaterii, Rodica Russu a vorbit despre rolul esențial pe care râul Nistru îl are pentru dezvoltarea și menținerea comunităților de pe malurile sale, atât din perspectivă socială, cât și economică și culturală, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Localitățile noastre, dacă mai continuă să-și ducă existența și să se dezvolte, este pentru că suntem pe malul Nistrului. Majoritatea familiilor tinere, care aleg să rămână în localitate, o fac inclusiv pentru peisajele frumoase și mediul ambiant pe care-l au într-o localitate riverană. De aceea, Nistrul pentru noi este foarte important din punct de vedere cultural. Este importantă această resursă de apă și pentru cei care practică agricultura, ca sistem de irigare”, a spus Rodica Russu.
Edilul a evidențiat și dimensiunea culturală a legăturii dintre comunitate și râu, menționând un eveniment devenit tradiție în zonă. „Avem și Festivalul anual „La Nistru la Mărgioara”, un festival de folclor care adună zeci de colective artistice din Republica Moldova și din țările din împrejurime”, a explicat primarul comunei Telița, Anenii Noi.
Referindu-se la problemele concrete cu care se confruntă localitățile din amonte de Gura Bâcului, Rodica Russu a atras atenția asupra procesului accentuat de înnămolire și asupra scăderii debitului apei.
„Pentru noi, care suntem în amonte de Gura Bâcului, vedem problema înnămolirii râului. Râul, pur și simplu, se înnămolește. Tot mai multe insule de nisip și prundiș, adus de apele pluviale, apar pe râul Nistru. În plus, este în scădere însuși debitul apei râului Nistru. De peste 30 de ani albia râului Nistru nu a mai fost curățată și asta generează deja probleme. Sper că instituțiile statului vor sesiza această problemă și vor întreprinde acțiuni concrete”, a punctat Rodica Russu.
Comuna Telița, raionul Anenii Noi, este membru al Centrului Autorităților Locale Europene și membru activ al Convenției Europene a Primarilor Pentru Clima.