main logo
341

Prima platformă web dedicată serviciilor publice comunale, lansată

Prima platformă web dedicată serviciilor publice de gospodărie comunală: www.serviciicomunale.md a fost lansată astăzi, 21 mai, de către Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT.

Prima platformă web dedicată serviciilor publice comunale, lansatăFoto: Ipn.md

Platforma prezintă date privind performanțele înregistrate de localitățile din țară în prestarea serviciilor comunale și reprezintă un instrument pentru APL-uri care pot analiza de ce în localitatea pe care o reprezintă lucrurile stau mai prost sau mai bine față de alte localități, transmite Știri.md.

Polina Panainte, director de programe ADEPT, a remarcat, într-o conferință de presă la IPN,  că prin această platformă se dorește a se vedea care este situația în general în Moldova, particularitățile pentru fiecare localitate în parte, precum și care este experiența fiecărei localități în prestarea serviciilor. „Site-ul încurajează transparența la nivel local, va responsabiliza actorii locali să presteze servicii de calitate, dar și va oferi cetățenilor instrumente reale de a responsabiliza autoritățile locale”, a menționat  Polina Panainte. Dacă inițial autorii platformei și-au  propus să analizeze cum stau lucrurile în 32 de municipii și orașe, doar 26 din ele au acceptat, alte șase au refuzat sau nu au prezentat datele solicitate.

Referindu-se la unele concluzii, Polina Panainte a remarcat că se observă discrepanțe mari între localități în calitatea serviciilor prestate. Spre exemplu, în Basarabeasca și Sângerei acces la canalizare au mai puțin de o pătrime din cetățeni. Sunt orașe unde locatarii de la bloc nu sunt conectați la canalizare. Sunt localități în care pierderile de apă sunt foarte mari. La Edineț, de exemplu. Iar pierderile influențează tariful în creștere. Chișinăul nu este lider la prestarea serviciilor comunale de calitate. Sunt localități care cu bani mai puțini prestează servicii mai calitative, a remarcat directorul de programe ADEPT.

Inna Vrîncean, coordonatorul de proiecte ADEPT, a subliniat că site-ul este dedicat, în primul rând administrațiilor locale, apoi mass-mediei și cetățenilor. Ultimii pot vedea care e situația în localitatea lor, să compare cu orașe vecine etc. Site-ul va conține și știri tematice. Sunt disponibile și datele de contact ale fiecărei localități, așa încât cetățeanul să poată lua legătura cu primăria.

Potrivit directorului ADEPT Igor Boțan, calitatea vieții depinde de serviciile pe care le prestează APL cetățenilor, scopul proiectului este de a apropia cetățenii de APL. Proiectul este un bun pretext ca, atunci când cetățenii navighează pe el, să-și pună întrebări, să le pună întrebări autorităților. E și un instrument care monitorizează cum sunt folosiți banii publici, banii din granturi și cum se implementează proiectele.

Lansarea platformei face parte dintr-un proiect susținut de Fondul pentru buna guvernare al Guvernului Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord. În curând, în cadrul unui eveniment aparte, va fi prezentat un raport analitic al factorilor performanțelor bune sau mai puțin bune în localități.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării