Prima femeie din Moldova care a parcurs deșertul Sahara: Mă simt bine
Ludmila Vedean Donciu a devenit prima femeie din Republica Moldova care a reușit să parcurgă deșertul Sahara în cadrul Marathon des Sables.

Aceasta a fost medaliată după ce a mers 250 de km pe jos timp de 6 zile, în condiții extreme, transmite Știri.md.
Într-un interviu pentru Agora.md Ludmila ne-a povestit despre cum sunt nopțile petrecute sub cerul liber din Sahara, dar și care au fost cele mai complicate etape ale competiției.
Marathon des Sables a avut loc recent în deșertul Sahara, participanții ajungând la final pe 4 aprilie. Mai mult de 1.000 de persoane din peste 50 de țări s-au înscris în competiție. Printre aceștia și o tânără din Republica Moldova, stabilită de 10 ani în Canada.
„Citisem cartea lui Dmitrii Voloșin „Беги и Помни” acum vreo 4 ani și am înțeles că trebuie, anume trebuie, să trăiesc și eu această experiență unică. Era doar o chestie de timp. Doi ani de pandemie, când practic toate competițiile de amploare au fost anulate, m-au făcut să înțeleg ca orice clipă trebuie trăită si planurile trebuie realizate azi și acum”, ne-a povestit Ludmila.
Timp de șase zile participanții competiției au parcurs 250 de km în mai multe etape.
Marathon des Sables este organizat de 36 de ani, fiind un ultramaraton de șase zile și 251 km, care reprezintă aproximativ distanța a șase maratoane obișnuite.