Prețurile la Piața Centrală: Cât costă fructele, legumele și carnea
Întreprinderea Municipală Piața Centrală publică zilnic prețurile la legume, fructe, pomușoare, verdeață, carne, pește și alte produse alimentare.

Astăzi, 22 august, roșiile costă 7-8 lei/kg, iar castraveții sunt vânduți cu 17 lei/kg, transmite Știri.md.
Ardeiul dulce poate fi cumpărat cu 13-18 lei pentru un kilogram, iar vânăta și dovleceii - cu 10 lei.
Prunele sunt vândute cu 10-12 lei/kg, murele - cu 40 de lei/kg, iar coarnele - cu 35 de lei/kg. Un kilogram de caise costă 20 de lei, unul de mere - 8 lei, iar unul de struguri - 15-20 de lei.
Prețul ouălor variază astăzi între 25 și 32 de lei.
Gamba de pui refrigerată costă 49 de lei/kg, iar șoldul de pui costă 51 de lei/kg. De asemenea, costițele de porc pot fi cumpărate cu 74 de lei/kg.
Întreprinderea reamintește că programul de lucru este de la ora 06:00 până la ora 18:00.