Preoții se pot implica în campania electorală? Explicațiile CEC
La fiecare scrutin electoral revin discuțiile despre implicarea Bisericii în campania electorală și promovarea unor candidați, fenomen care, potrivit autorităților electorale, continuă să reprezinte o provocare.

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a menționat la o emisiune de la Rlive.md că cea mai eficientă sancțiune împotriva concurenților electorali care folosesc sprijinul Bisericii într-un mod ilegal este votul alegătorilor, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Sancțiunea cea mai dură, din punctul meu de vedere, este cea aplicată în cabina de vot. Alegătorul are puterea de a penaliza astfel de practici.”
Pavel Postica precizează că au existat și cazuri pozitive, când persoane din rândul clerului s-au implicat în mod deschis, corect și legal în campanie, în calitate de concurenți electorali sau reprezentanți ai acestora, fără a folosi în mod abuziv poziția religioasă. „Nimeni nu interzice unui reprezentant al Bisericii să se înregistreze ca participant în alegeri, atât timp cât respectă regulile.”
Totuși, realitatea arată că, în multe situații, implicarea Bisericii se face pe ascuns. Pavel Postica a amintit cazuri recente în care lăcașurile de cult au fost folosite ca platforme pentru colectarea semnăturilor de susținere a unor candidați, ceea ce contravine legislației electorale. În scrutinul precedent, semnăturile astfel colectate au fost anulate, iar autorii sancționați, însă aceste măsuri nu au influențat semnificativ rezultatul final.
„Fenomenul trebuie abordat atât prin sancțiuni legale, cât și prin vigilența alegătorilor. Implicarea religiei în campanie, atunci când nu respectă cadrul legal, nu are ce căuta într-un proces electoral democratic.”
Amintim că mai mulți preoți și cetățeni din Republica Moldova au participat, în ultimele luni, la pelerinaje organizate în Rusia, Serbia și Ierusalim, o parte dintre ele fiind finanțate de organizația „Evrazia”, entitate sancționată internațional pentru rolul în destabilizarea Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, dar și de Inspectoratul General al Poliției.
Șeful IGP a menționat anterior că aceste deplasări ar avea legătură cu o schemă de influențare a alegerilor parlamentare din toamnă, coordonată de la Moscova prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor.