main logo
678

Preot: Învierea Domnului este un eveniment așteptat de de toată suflarea creștinească

Pentru Biserica Ortodoxă, Învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este sărbătoarea sărbătorilor, un eveniment mult dorit și așteptat de către toată suflarea creștinească, spune Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.

Preot: Învierea Domnului este un eveniment așteptat de creștini

Solicitat de IPN, preotul a menționat că este bine pentru un creștin să petreacă aceste zile de sărbătoare cu luare-aminte și în atmosfera bucuriei, transmite Știri.md.

„Toate drumurile unui creștin duc spre Înviere. Or, trăirea clipei Învierii, an de an, la Sfintele Paști, este o pre-gustare din ceea ce vrem să trăim în veci în Ceruri, atunci când vom pleca din lumea aceasta. Viața pe Pământ nu este nimic altceva decât o pregătire pentru viața cea veșnică. Cea mai importantă zi din viața unui creștin nu este una din veacul acesta, ci este tocmai a 40-a zi de după trecerea din această viață, când se va întâlni față către față cu Bunul Dumnezeu. De aceea, Ortodoxia se axează foarte mult pe această sărbătoare, pentru că toate dobândesc sens și toate eforturile au rost în viața aceasta, dacă sunt îmbinate cu virtutea, pe care ar trebui să ne-o asumăm, s-o creștem în inima noastră”, a spus preotul Octavian Moșin.

Preotul a menționat că în Creștinism există trei virtuți: Credința, Nădejdea și Dragostea, iar mai mare dintre toate este Dragostea. 

„A fi creștin înseamnă a iubi. A fi creștin înseamnă a avea o dragoste jertfelnică. Iar Hristos Cel ce se pune pe cruce ne arată această dragoste jertfelnică. Vedem că toate se dobândesc întru Hristos, Care se dăruiește și Care înviază, arătându-ne că Patria noastră este în Ceruri și noi cu toții trebuie să ne îndreptăm spre Sfânta Înviere. Fiecare dintre duminici, de altfel, preînchipuie cumva Învierea cea mică, pentru că ele duc spre cea mai importantă duminică, duc spre Sfintele Paști, în care ne sărutăm cu toții și suntem martorii acestei mari minuni pe care a săvârșit-o Dumnezeu – Sfânta Sa Înviere, arătându-ne că viața are un firesc început, ne naștem cu toții, dar nu murim, pentru că trecem în Veșnicie, înviem cu toții întru Domnul”, a explicat preotul Octavian Moșin.

„De altfel, îndemnul nostru este ca fiecare creștin să se poziționeze așa, după cum sărbătorește Biserica pe ansamblu. Totul e în straie albe la Sfânta Înviere și, evident, și noi ar trebui să fim senini și plini de Lumină. Atunci când Biserica plânge, plângem și noi, atunci când Biserica se bucură, ne bucurăm și noi. Atunci când Biserica îl proslăvește pe Dumnezeu, fiecare suflare creștinească ar trebui să-i aducă slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru marea lui jertfă și șansa ca noi să dobândim Viața Veșnică întru Hristos cel Înviat”, a spus preotul.

Creștinii ortodocși săbătoresc duminică, 28 aprilie, Învierea Domnului Iisus Hristos. În ajun de Paști, sâmbătă seara, în bisericile ortodoxe se săvârşeşte Canonul Sâmbetei celei Mari, premergător Învierii Domnului. 

La miezul nopții, creştinii sunt chemaţi să ia Lumină. Cu lumânările aprinse, preoții și credincioșii înconjoară biserica, apoi revin în locaș pentru a începe slujba Învierii Domnului Iisus Hristos. 

Aceasta este urmată de Liturghia de Paști. La final, preoții binecuvântează prin rugăciune și stropire cu agheazmă bucatele pregătite de creștini pentru masa de sărbătoare, în primul rând ouăle înroșite, pasca și cozonacul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării