Preot: Grija pentru răposați înseamnă rugăciune și îngrijirea mormintelor, nu coroane
În perioada Paștelui Blajinilor, cimitirele din Republica Moldova sunt acoperite anual de coroane din flori artificiale, care se transformă rapid în deșeuri greu de gestionat. Potrivit Întreprinderii Municipale „Combinatul Servicii Funerare”, doar în Chișinău sunt utilizate peste 25.000 de astfel de coroane, ceea ce generează zeci de tone de deșeuri nereciclabile.
Foto: moldova1.mdÎn acest context, autoritățile, organizațiile civice și reprezentanții bisericilor îndeamnă cetățenii să opteze pentru alternative mai prietenoase cu mediul, precum flori vii, plante perene sau plantarea unui copac în memoria celor decedați. Parohul Bisericii „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din Cruglic, Nicolae Ciobanu, atrage atenția asupra impactului negativ al coroanelor din plastic și al candelelor decorative, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Adevărata grijă față de cei plecați se manifestă prin întreținerea mormintelor și prin rugăciune, nu prin obiecte decorative”, a subliniat preotul.
Acesta a explicat că, deși fabricarea coroanelor nu poate fi oprită direct, cererea poate fi redusă prin schimbarea comportamentului consumatorilor.
„Dacă un produs nu este căutat, în timp dispare”, a adăugat el, îndemnând oamenii să aleagă flori vii și să îngrijească mormintele pe termen lung.
Un mesaj similar a fost transmis și de parohul Bisericii „Inimi Tăcute” din Chișinău, Viorel Cojocaru, care a declarat că utilizarea obiectelor din plastic în cimitire nu este recomandată, iar accentul ar trebui pus pe curățenie și simplitate.
„Aspectul unui cimitir reflectă nivelul de spiritualitate al comunității. Putem planta flori vii și putem avea grijă de morminte. Chiar și curățenia la mormântul vecin este o formă de pomană”, a spus preotul.
Expertul de mediu Vladimir Garaba avertizează că plasticul din aceste coroane este extrem de toxic și poate persista în natură timp de cel puțin 200 de ani. Chiar și după degradare, materialele eliberează substanțe periculoase în sol și apă, afectând ecosistemele și sănătatea umană.
Totodată, acesta subliniază că producerea și comercializarea florilor artificiale reprezintă un business profitabil, ceea ce face dificilă eliminarea acestui obicei fără eforturi comune ale autorităților, mass-mediei și societății.
În Republica Moldova nu există, deocamdată, o lege care să interzică aceste produse. Totuși, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că există o inițiativă în Parlament privind interzicerea coroanelor din plastic, iar subiectul se află în consultări publice.
Specialiștii mai atenționează că aceste coroane nu pot fi reciclate, fiind fabricate din materiale mixte – plastic, sârmă și textile. În același timp, importurile de flori artificiale au crescut semnificativ în ultimii ani, depășind 180 de tone anual.