stiri Logo
main logo
main logo
626

Premieră în Moldova: Vaccinul împotriva meningitei intră în calendarul național

Republica Moldova introduce, în premieră, vaccinarea împotriva meningitei în calendarul național de imunizări. Prioritate vor avea copiii cu vârste cuprinse între șase luni și doi ani, iar imunizarea va fi efectuată la solicitarea părinților.

Premieră în Moldova: Vaccinul împotriva meningitei intră în calendarul naționalImagine simbol

Potrivit autorităților, primele 10.000 de doze de vaccin, donate de Belgia, urmează să ajungă în țară până la sfârșitul lunii martie. Vaccinul va fi disponibil gratuit, în limita stocului, și va fi distribuit în toate centrele de vaccinare, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Veaceslav Guțu, a declarat că schema de vaccinare prevede administrarea a două doze, începând cu vârsta de șase luni.

„Inițial, vaccinarea se va face la solicitarea părinților, deoarece cantitatea este limitată, raportat la cohorta anuală de aproximativ 22–23 de mii de copii”, a precizat acesta.

Vaccinul nu a fost disponibil anterior nici în sistemul public, nici în clinicile private din Republica Moldova. Autoritățile spun că, în funcție de cerere, în anul următor ar putea fi achiziționate cantități mai mari.

Specialiștii atrag atenția că infecția meningococică afectează cel mai frecvent copiii mici și adolescenții și poate avea o evoluție rapidă și severă.

„Este una dintre cele mai grave infecții la copii. În ultimii ani, în spitalul nostru au fost înregistrate anual 5–6 cazuri”, a declarat Ludmila Bârcă, directoarea Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii.

Datele Ministerului Sănătății arată că, în ultimii zece ani, în Republica Moldova au fost raportate peste 220 de cazuri de infecție meningococică, dintre care mai mult de jumătate la copii sub doi ani. În aceeași perioadă au fost înregistrate și peste 50 de decese.

Deocamdată, autoritățile nu au anunțat costul lotului de vaccinuri. În context, specialiștii monitorizează și evoluțiile internaționale, după ce recent un focar de meningită a fost raportat în Marea Britanie, unde au fost confirmate mai multe cazuri și decese.

tvrmoldova.md
Publicitatea ta poate fi aici