main logo
1686

Premier Energy: Deconectările de energie la Apă-Canal, amânate

ÎCS „Premier Energyˮ SRL anunță că a decis amânarea până la data de 1 februarie 2023 a deconectării notificate a instalațiilor de alimentare cu energie electrică ale SA „Apă-Canal Chișinău”.

Premier Energy: Deconectările de energie la Apă-Canal, amânateFoto: Știri.md

Locurile de consum deconectate pe parcursul zilei de 26 ianuarie vor fi reconectate în timpul apropiat, transmite Știri.md.

Decizia respectivă a fost luată în urma asigurărilor oferite de reprezentanții din cadrul Primăriei Chișinău, responsabili de domeniul serviciilor comunale, potrivit cărora sunt depuse eforturi considerabile pentru identificarea soluțiilor de plată a energiei electrice consumate de către SA „Apă-Canal Chișinău”.

ÎCS „Premier Energyˮ SRL precizează că dacă nu vor fi luate măsuri concrete în termenul stabilit, va recurge la deconectarea locurilor de consum de la sursa de alimentare cu energie electrică, fără preavizare suplimentară.

Ion Ceban a atenționat în această dimineață că riscul ca orașul să rămână fără apă este foarte mare în continuare.

Ulterior, Premier Energy a anunțat că, începând cu data de 26 ianuarie curent, vor fi operate noi deconectări la mai multe locuri de consum, inclusiv cele în care își are sediul administrativ furnizorul de apă.

Premierul a solicitat autorităților competente să verifice corectitudinea utilizării fondurilor de către Apă-Canal.

Edilul Capitalei a anunțat că Sectorul rețele de apă Râșcani și Sectorul rețele de apă Botanica au fost deconectate de la energia electrică și a cerut convocarea imediată a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării