Pregătiri pentru plajă: Sălile de fitness, luate cu asalt de moldoveni
Pe măsură ce vara se instalează, tot mai mulți moldoveni iau cu asalt sălile de sport, hotărâți să scape de kilogramele în plus înainte de concedii sau evenimente importante. Fie că este vorba despre vacanța pe litoral sau balul de absolvire, motivația este: un corp mai tonifiat și un stil de viață mai sănătos.

Cipriana, de exemplu, nu lipsește de la antrenamente – în două săptămâni pleacă în vacanță și își dorește ca „costumul de baie să-i vină perfect”. Ionela, care nu mai făcuse sport niciodată, s-a apucat recent de fitness, motivată de dorința de a arăta bine la balul de absolvire. În doar câteva săptămâni a slăbit 7 kilograme, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„Am început să fac sport pentru că vreau să devină o deprindere. Vreau să mă simt bine în pielea mea și să încep să am grijă de mine”, a spus tânăra.
Antrenorii confirmă: cererea pentru antrenamente crește semnificativ în perioada verii, însă subliniază că rezultatele nu vin peste noapte. Victoria Sajin, antrenoare de fitness, spune că este nevoie de consecvență și disciplină.
„Rezultatele reale apar în timp. Într-o lună poți pierde până la 5 kilograme, dar doar dacă urmezi un regim alimentar corect și faci sport de cel puțin 3 ori pe săptămână”, explică aceasta.
Pentru tonifiere rapidă, exerciții precum „podul gluteal” sunt preferatele celor care vor rezultate vizibile la nivelul fesierilor – în special în rândul femeilor.
Totuși, unii preferă antrenamentele de grup, pentru energie și motivație colectivă, alții optează pentru antrenori personali. Corina Frumuzachi a ales să se pregătească din timp pentru vacanță – are cinci antrenamente pe săptămână și spune că sportul a devenit parte din stilul ei de viață.
„Sportul ne întinerește, îți dă încredere, energie și bucurie. E mai mult decât estetică”, afirmă ea.
Pe lângă antrenamente, alimentația este esențială. Antrenorii explică că fără deficit caloric și evitarea alimentelor procesate sau bogate în zahăr, efortul depus la sală este în zadar.