main logo
689

Precizări de la Chișinău privind polițistul reținut la Tighina

Inspectoratul General de Poliție vine cu o precizare referitor la angajatul IP din Tighina, care ar fi efectuat măsuri de investigație în afara Zonei de Securitate.

Precizări de la Chișinău privind polițistul reținut la TighinaFoto: Știri.md

IGP a venit cu următoarea informație într-un comunicat, transmite Știri.md.

În legătură cu unele informații apărute în mass-media din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum că un angajat al Inspectoratului de Poliție din Tighina, membru al Grupului operativ de anchetă unificat, ar fi efectuat măsuri speciale de investigaţie față de colaboratorii organelor de drept din pretinsa ,,republica moldovenească nistreană”, Inspectoratul General al Poliției vine cu următoarele precizări:

Informațiile difuzate în spațiul public sunt neveridice, denigratoare, distorsionate și au menirea de a discredita imaginea Poliției Naționale a Republicii Moldova. 

Aceasta în contextul faptului că, în ultima perioadă se atestă o creștere a încrederii cetățenilor din regiunea transnistreană a țării în organele de drept constituționale, fapt ce se constată prin sporirea numărului de adresări privind asigurarea drepturilor legitime ale acestora.

Totodată, reiterăm că, Inspectoratul General al Poliției precum și efectivul din subordinea acestuia, în activitatea sa acționează în strictă conformitate cu prevederile legale, respectând drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetățenilor pe întreg teritoriul țării.

Știri.md amintește că astăzi s-a vehiculat în presă știrea cu polițistul moldovean, reținut de securiștii din Transnistria.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării